Lora, implicată într-un accident rutier în timp ce se întorcea de la un concert

Lora, implicată într-un accident rutier în timp ce se întorcea de la un concert

Lora a fost implicată într-un accident rutieri, în județul Argeș, după ce mașina în care se afla a lovit un adolescent băut, care alega pe marginea drumului. Artista se întorcea de la un concert, pe care l-a susținut la Mărăcineni.

Tânărul în vârstă de 16 ani a fost acroșat de mașina în care se afla Lora. Și-a prins piciorul sub roata mașinii, iar polițiștii și un echipaj al ambulanței au ajuns, imediat, la fața locului. Băiatul lovit de autoturism avea o alcoolemie de 0,37 în aerul expirat. Oamenii legii au dechis un dosar penal în acest caz.

Lora și-a pierdut tatăl la vâsta de 4 ani, într-un accident!
Altfel, la finalul anului trecut, Lora a rememorat clipele dureroase pe care le-a trăit în copilărie. Totul a început pentru artistă atunci când şi-a pierdut tatăl, la vârsta de 4 ani!

„La patru ani a murit tatăl meu într-un accident. Nu mi s-au spus niciodată foarte multe şi la înmormântarea lui a venit foartă multă lume. Tata era un chirurg de nota 10. Eram tristă în poze”, a spus artista într-o emisiune TV. Sursa: cancan.ro

Stirea anterioara

Stâlp de iluminat public distrus de un Audi. Tânărul de la volan a dispărut de la locul accidentului

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.