Un ciclon lovește Europa. Ce țări vor fi afectate de ninsori puternice și vreme extremă
Liderul formației Azur dus de urgență la spital și diagnosticat cu o boală gravă la creier
Nelu Vlad, liderul trupei „Azur”, a fost diagnosticat cu o afecțiune gravă la nivelul creierului. A fost transportat de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol.
Nelu Vlad, se confruntă cu o situație dificilă, după ce a fost diagnosticat cu o afecțiune gravă la nivelul creierului. Vă reamintim că are 73 de ani.
În prezent, este internat la un spital din județul Cluj. I s-a făcut rău pe scenă, în timpul unui spectacol. Avea pierderi de echilibru și pierderi de vedere, dar a insistat să-și ducă spectacolul până la capăt.
Cu sprijinul colegilor săi, a reușit să încheie concertul, apoi au chemat o ambulanță.
Cum se simte, acum, cântărețul?
Nelu Vlad a relatat că experiența sa la acel concert a fost îngrijorătoare. Și-a pierdut echilibrul și era incapabil să urce pe scenă. Cu sprijinul colegilor săi, a reușit să se prezinte în fața publicului, cântând timp de două ore, înainte de a pleca către județul Cluj.
Acolo, simptomele s-au accentuat. Ba își pierdea vederea, ba avea vedere dublă.
În cele din urmă, a solicitat ajutor medical, fiind transportat de urgență la spital, unde a primit diagnosticul de hematom între creierul mic și creierul mare. Nu poate fi operat.
A fost pus sub tratament. Starea sa pare să se îmbunătățească treptat. Este internat de pe data de 27 ianuarie 2024. Va rămâne în spital până la data de 10 februarie 2024. Recent, a efectuat un CT care arată că sângele său a fost reabsorbit, rămânând doar hematomul care necesită monitorizare.
Se pregătește să facă un RMN pentru a determina originea afecțiunii. Analizele efectuate săptămâna precedentă incidentului nu indicau anomalii.
„Îngrijorător a fost la început pentru că mi s-a făcut rău la un concert, la Satu Mare, mi-am pierdut echilibrul și nu puteam să urc pe scenă. Cu ajutorul colegilor am urcat, am rămas într-o poziție fixă, am cântat două ore apoi am plecat la Cluj. Acolo, aceeași poveste, numai că a fost mai pronunțată și mi-am pierdut și vederea.
După ce mi-am revenit, vedeam dublu. Am chemat ambulanța, m-au dus la urgență și mi-au găsit un hematom între creierul mic și creierul mare imposibil de operat. Am trecut pe tratament, după trei zile sunt semne că o să-mi revin. Am început să merg și să văd bine, sunt pe mâna unui specialist vestit, dr. Văcăraș.
E foarte atașat de pacienți și explicit, mi-a promis că în zece zile rezolvă problema Sunt internat de pe 27 ianuarie, până pe 10 februarie cred că o să mă țină. Azi am făcut un C.T. și arată că sângele care era împrăștiat s-a resorbit și a rămas doar hematomul care trebuie luat în considerare, spre final o să fac un RMN și atunci să aflu și de unde a provenit toată treaba asta.
Analizele erau foarte bune, o săptămână aveam de când le făcusem la spitalul Parhon, unde mă internez în fiecare an să-mi fac toate analizele de la A la Z. Inclusiv CT la cap am făcut, dar nu mi-a ieșit nimic”, a zis cântărețul într-un interviu.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.