Gina Pistol, detalii din culisele Asia Express. Ce a avut în bagaj prezentatoarea TV și prin ce peripeții a trecut

Gina Pistol, detalii din culisele Asia Express. Ce a avut în bagaj prezentatoarea TV și prin ce peripeții a trecut

Viața ei a fost una în care suișurile și coborâșurile și-au făcut loc deopotrivă, însă Gina Pistol trăiește acum cea mai fericită perioadă din viața ei. Îi merge șnur și-n viața profesională, și-n viața sentimentală, subiecte despre care a vorbit cu maximă sinceritate, în interviul de mai jos.

Care au fost cele mai grele momente pentru Gina la Asia Express, ce spune despre bărbatul pe care-l iubește și care este adevărata ei relație cu cei trei chefi, colegi de platou? Aflați chiar de la ea.

E clar că ai avut parte de condiții privilegiate în timpul filmărilor. Totuși, ce a fost greu pentru tine, în cele două luni petrecute în Asia și India?

Singurul avantaj pe care noi, cei din echipa de producție, îl aveam față de concurenți era că, la finalul zilei de filmare, aveam certitudinea cazării. Dar asta nu înseamnă că toate locurile unde am dormit erau minunate. Am avut parte și de nopți nedormite pentru că angajații unui hotel făceau multă gălăgie în toiul nopții, fără să țină cont de nimic, deși eu urma să mă trezesc în jur de ora 4 pentru a mă pregăti de o nouă zi de filmare. A fost dificil și pentru noi, nu doar pentru concurenți. Ne-a lipsit confortul de acasă și nu știam niciodată ce ne așteaptă seara, când ajungem la cazare. Dar acum văd imaginile cu vedetele Asia Express și nu îmi vine să cred prin ce locuri au dormit, prin ce experiențe au trecut. Eu îi vedeam că sunt foarte obosiți, pentru că au avut și seri în care nu reușeau să închidă un ochi, din cauza condițiilor de cazare, dar nu mi-am imaginat că a fost atât de greu! Asia Express este un proiect frumos, dar extrem de greu, însă ce ne aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată este reacția telespectatorilor, care ne urmăresc ediție de ediție și ne felicită pentru faptul că le oferim un produs foarte bun.

Ţinând cont de asta, cum arăta rutina ta de îngrijire?

Progamul meu de îngrijire s-a adaptat la dinamica filmărilor Asia Express. A fost foarte greu să includ în bagaj toate cosmeticele de care aveam nevoie, mai ales că am luat cu mine și peste 40 de ținute. Cu toate acestea, pe sticlă trebuie să arătăm bine, așa că am încercat să includ toate produsele de bază pentru ten și păr, de care știam că nu mă pot lipsi. La recomandarea hairstylistului meu, mi-am luat un șampon special nuanțator, ulei și o mască hidratantă, căci în fiecare dimineață mă coafam, apoi, fiind pe teren, îmi expuneam părul la căldură, soare și umiditate. Nici cu machiajul nu a fost mai ușor, dar măștile de ten pentru curățare și hidratare m-au ajutat, mai ales din cauza faptului că zi de zi îmi retușam machiajul în micile pauze, când așteptam concurenții să ajungă la punctul final de oprire. Pe tot parcursul filmărilor, am purtat la mine o trusă cu câteva produse-cheie, o pudră, un blush, o cremă cu protecție solară și un gloss de buze de care nu mă pot lipsi nici acasă.

De ce ți-a fost cel mai dor în cele două luni cât ai fost plecată?

Deși sunt un om căruia îi place enorm să călătorească, de data aceasta mi-a fost mai dor ca oricând de casa mea, de mirosul din casă, de patul meu, de baia mea, de omul drag, de pisică, de prieteni, de supermarketul de lângă bloc… De absolut orice face parte din viața mea! Sursa: viva.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.