Elena Băsescu a divorțat. Totul despre înţelegerea pe care a făcut-o cu Syda la notar

Elena Băsescu a divorțat. Totul despre înţelegerea pe care a făcut-o cu Syda la notar

Elena Băsescu a divorțat după patru ani de la nuntă, timp în care au făcut doi copii. Elena şi soţul ei, Bogdan Ionescu, zis „Syda”, au divorţat.

Fiica fostului preşedinte şi Syda au divorţat la notar, după patru ani de la nuntă. Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au separat pe cale amiabilă, fără scandal şi au decis să aibă custodie comună, fără restricții, asupra celor doi copii pe care îi au împreună.

Cât despre avere, spun surse apropiate familiei Băsescu, Elena şi Bogdan au decis să nu facă partaj şi să lase casa în care au locuit împreună, până acum, celor doi moştenitori. Se pare că fiica fostului preşedinte şi cei mici vor continua să locuiască în „casa conjugală”, iar Bogdan Ionescu s-a mutat, deja, într-un apartament.

Dovadă că soţii Ionescu-Băsescu s-au înţeles pe deplin asupra condiţiilor privind separarea stă şi faptul că EBa nu ar fi cerut pensie alimentară de la cel care i-a fost soţ timp de patru ani.

Potrivit aceloraşi surse apropiate celor doi, cea care a iniţiat actele de divorţ este Elena Băsescu și, mai mult, Syda ar fi acceptat notarul propus de ea – sora ei, Ioana Băsescu.

Elena Băsescu a divorțat pentru că a fost înșelată?

Imediat ce a explodat vestea că Elena Băsescu a divorțat, au început să apară și zvonurile care au împânzit cercurile mondene bucureștene. În cercul de cunoștințe al celor doi, umbă vorba că Syda ar fi vinovat de sfârșitul mariajului, fiind suspectat de infidelitate. Se pare că acesta ar fi călcat strâmb chiar în această vară la mare, existând și poze care să o dovedească.
Au petrecut toată vara împreună, la mare

Elena Băsescu şi soţul ei au petrecut toată vara la mare, împreună cu cei doi copii. Deşi s-au afişat împreună ca o familie, cei doi au părut mai degrabă prieteni şi nu au făcut în niciun moment uz de gesturi tandre.

Mai mult, deşi fiica fostului preşedinte a slăbit foarte mult şi a atras toate privirile, pe plajă, cu fizicul de invidiat, cel care a rămas imun la farmecele ei a fost chiar partenerul de viaţă.

Traian Băsescu a început să-şi trateze cu indiferenţă fostul ginere

Confirmarea că Elena Băsescu a divorțat vine la doar o zi după ce fetiţa celor doi, Anais, a împlinit trei ani. Ieri, cei doi au sărbătorit-o pe micuţă împreună cu familiile, prezent fiind, desigur, şi fostul preşedinte. Potrivit unor surse apropiate, Traian Băsescu a refuzat să ciocnească un pahar cu Bogdan Ionescu şi l-a evitat toată seara.

Nu se ştie, deocamdată, oficial, care este motivul separării Elenei Băsescu de Bogdan Ionescu. Cert este faptul că primele zvonuri privind divorţul celor doi au apărut în urmă cu câteva luni bune, iar de aproape o jumătate de an aceştia au început să se afişeze în public ca doi străini. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.