Din revistele pentru adulți, direct la cratiță. A început cel de-al treilea sezon „Chefi la cuțite”

Din revistele pentru adulți, direct la cratiță. A început cel de-al treilea sezon „Chefi la cuțite”

În cel de-al treilea sezon „Chefi la cuțite”, care a debutat luni, cei trei jurați au ajuns față în față cu o tânără care a pozat în reviste pentru adulți. De la pictoriale îndrăznețe, Claudia, pasionată de gătit, vine la preselecții ca să arate ce mâncare gustoasă știe să facă.

Dezinvoltă și sută la sută moldoveancă, după cum se caracterizează, Claudia povestește că și-a dorit foarte mult să pozeze. Ea nu regretă nicio secundă alegerea făcută: „E ceea ce mi-am dorit. A fost un alt vis al meu, mi s-a îndeplinit. Am ajuns acolo unde am vrut cinstit, iar după m-am oprit. Am simțit că e momentul să încep altceva”.

Are 33 de ani, este căsătorită și spune că între ea și soțul ei a fost dragoste la prima vedere. În prezent face obiecte handmade, atât pentru copii, cât și pentru adulți sau animăluțe sau se ocupă cu confecționarea obiectelor de decor.

Jurații, în ipostaze amuzante
Etapa degustării pe nevăzute, îi pune pe jurați în cele mai neașteptate și amuzante situații. Aceștia au fost nevoiți să guste din preparate care mai de care mai ciudate, de la insecte, larve sau gândaci, la carne de cangur, crocodil sau chiar scorpion. Așa se face că telespectatorii Antena 1 vor asista la cele mai colorate reacții ale chefilor, iar Florin Dumitrescu se va remarca, de departe. Mai ales că fobia sa pentru insecte îl va pune la grea încercare. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.