Demisia anului la Antena 1. Părăsește trustul după 12 ani: Le doresc succes
O mare vedetă de la Antena 1 a decis să își dea demisia. Astfel, nu va mai apărea în noul sezon al unei emisiuni foarte iubite de pe post. Vedeta a explicat motivul pentru care a luat o astfel de decizie.
După 12 ani și 19 sezoane, colaborarea dintre Andreea Bălan și emisiunea „Te cunosc de undeva!” de la Antena 1 se încheie, marcând sfârșitul unei epoci în juriul show-ului de transformări.
În perioada următoare, artista își va dedica atenția exclusiv proiectelor personale și vieții de familie.
„Anul acesta împlinesc 30 de ani de carieră, prilej cu care îmi îndeplinesc marele vis de a avea cel mai mare concert din viaţa mea, la Sala Palatului, pe 16 octombrie – Povestea sufletului meu. Sunt foarte fericită să muncesc pe deplin pentru acest proiect. Totodată, îmi doresc să petrec şi să călătoresc mai mult cu familia mea, fără să depind de programul strict al unui show de televiziune. Sunt foarte împlinită şi fericită, din toate punctele de vedere, şi îmi doresc ca proiectele profesionale să fie în armonie cu dezvoltarea mea emoţională. Le doresc succes în noul sezon”, a mărturisit Andreea Bălan.
Pe 16 octombrie, Andreea Bălan va aduce energia ei pe scena Sălii Palatului, promițând un spectacol de neuitat.
Spectacolul intitulat „Povestea sufletului meu” al interpretei este o călătorie emoționantă prin viață și dragoste, explorând teme de putere, supraviețuire, vindecare și iertare.
Andreea Bălan a declarat că repetițiile oficiale pentru Sala Palatului au început. Deși au avut pregătiri pe parcursul verii, acum toți dansatorii sunt prezenți. Ea este încântată că a reunit cei mai buni dansatori din România.
În prima zi de repetiții s-a lucrat la capitolul 5 al show-ului, care va avea în total 9 capitole. De asemenea, spune că au fost foarte multe momente de dans în pereche.
„Am început oficial repetițiile pentru Sala Palatului. Noi am mai repetat de-a lungul verii, dar acum au venit toți dansatorii și sunt bucuroasă și fericită că am strâns elita dansului din România și astăzi am făcut un prim moment, capitolul 5, pentru că show-ul are 9 capitole. Astăzi s-a dansat foarte mult în pereche.”, a spus Andreea Bălan, potrivit Spynews.
Petrișor, partener de scenă al artistei de ani de zile, admite că este o provocare să coordonezi 20 de dansatori și să asiguri un spectacol impecabil.
Bugetul pentru spectacol este foarte mare
Artista menționează că investiția pentru acest concert este semnificativă.
Andreea Bălan a explicat că bugetul este foarte mare din cauza numărului mare de persoane implicate.
Ea a menționat că sunt:
20 de dansatori
10 membri în band
și între 40 și 50 de oameni care lucrează în culise.
De asemenea, a subliniat că ecranele, sunetul, lumina și grafica contribuie la costuri. Costumele necesare pentru toți dansatorii sunt de asemenea numeroase, deoarece schimbările de costume vor avea loc de cel puțin 10 ori.
„Bugetul este foarte mare, pentru că sunt foarte mulți oameni. 20 de dansatori, 10 oameni în band, apoi în spate cred că sunt 40 – 50 de oameni, nu mai vorbim de ecrane, sunet, lumini, grafică, costume ca să îmbraci toți dansatorii trebuie să ai foarte multe costume, noi o să ne schimbăm de cel puțin 10 ori”, a mai spus Andreea Bălan.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.