De ce a vrut Sergiu Nicolaescu să fie incinerat

De ce a vrut Sergiu Nicolaescu să fie incinerat

Cineastul Sergiu Nicolaescu, care a încetat din viaţă, joi dimineaţă, la Spitalul Elias din Bucureşti, va fi incinerat conform propriei dorinţe exprese.

Dana Nicolaescu, soţia regizorului, precizează că incinerarea a fost „dorinţa expresă" a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi solicită presei să trateze „cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei", scrie Mediafax.

Contactată telefonic de jurnaliştii România TV, prof. dr. Monica Pop a susţinut faptul că regizorul Sergiu Nicolaescu a dorit să fie incinerat.

„Doamna Nicolaescu nu face decât să respecte dorinţa lui Sergiu Nicolaescu şi am avut de mai multe ori discuţii de genul acesta pentru că atunci când venea la spital la consultaţie şi la control şi stăteam de vorbă. Discuţia a pornit de la încercarea noastră de a convinge populaţia că este bine să ne transformăm în donatori de ţesuturi şi organe atunci când nu mai suntem ca să ajutăm pe alţi oameni şi decât să ne mănânce viermii. Bineînţeles, el întotdeauna mi-a spus că e perfect de acord şi că el îşi doreşte să fie incinerat şi nu altfel. Asta a fost dorinţa dumnealui. E un lucru pe care eu îl ştiu de 15 ani. În niciun caz doamna nu greşeşte, doamna nu face decât să respecte dorinţa pe care soţul ei a avut-o. Şi noi medicii, unii dintre noi avem această părere. Mi se pare anormal să ajungem acolo şi să fim devoraţi de nişte mici vieţuitoare şi cel puţin eu sunt de acord cu această poziţie a lui. Discuţia a pornit de la faptul că am spus că eu dacă aş fi într-o situaţie de genul acesta aş dori ca să mi se ia orice fel de organ sau ţesut ca să pot să ajut alt om. Şi în acest context a avut loc discuţia aceasta şi ştiu sigură că dânsul asta a dorit.", a declarat Monica Pop.

Întrebată dacă în cazul în care există un testament, Sergiu Nicolaescu ar fi consemnat şi această dorinţă a sa de a fi incinerat după moarte, Monica Pop a precizat: „Nu ştiu şi nici nu cred că trece cineva în testament aşa ceva. Asta era dorinţa dânsului şi mie mi se pare foarte normal ca fiecare om să hotărască asupra organismului lui şi apoi să fie propriul lui stăpân".

Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Incinerarea va avea loc într-un cadru restrâns, nefiind permis accesul presei.

Preotul Valentin Fotescu spune că regizorul nu va putea avea o slujbă religioasă. „Trupul trebuie să se întoarcă în pământ, de asta se face înmormântare. Ca preot, eu nu pot merge să fac slujbă pentru cei incineraţi. Nu sunt de acord cu incinerarea nici ca preot, nici ca om", a declarat preotul, la România TV.

Mai mult, şi Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel la familia lui Sergiu Nicolaescu să-l înmormânteze creştineşte, pentru a păstra renumele marelui regizor în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox.

„Pentru a păstra renumele lui Sergiu Nicolaescu în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox, Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel către familia marelui regizor să-l înmormânteze creştineşte, iar în acest sens, Arhiepiscopia Bucureştilor şi Parohia Parc Domenii din Bucureşti (Biserica Caşin) vor asigura jumătate din cheltuielile de înmormântare ale regretatului regizor. Incinerarea este o practică necreştină", a precizat părintele Constantin Stoica, potrivit Mediafax.

Dana, soţia regizorului, a dat joi publicităţii un comunicat în care transmite presei că îi interzice publicarea şi difuzarea de imagini de la înmormântare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 29 aprilie - 5 mai: Peștii merg pe un drum nou cu câștiguri financiare mari. Săgetătorii trec prin furtună

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.