Daniela Gyorfi, război total cu Corneliu Vadim Tudor: „M-a jignit”

Daniela Gyorfi, război total cu Corneliu Vadim Tudor: „M-a jignit”

Cu toate că procesul în care Corneliu Vadim Tudor şi Marian Nistor îi acuza de plagiat pe Adi de la Vâlcea, Gabi de la Oradea şi Jean de la Craiova s-a încheiat, maneliştii nu-și recunosc vina, însă sunt gata să plătească.

Melodia lansată de Marian Nistor pe versurile poeziei lui Corneliu Vadim Tudor „Fă-mă Doamne o lacrimă" a fost mărul discordiei într-un proces intentat, în 2009, de autorii originali interpreţilor Adi de la Vâlcea, Gabi de la Oradea şi Jean de la Craiova.

Instanţa a decis acum, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, ca maneliştii să plătească în solidar daune morale în valoare de 40.000 de lei.

Contactat de „ring", Jean de la Craiova susţine că nu ştie absolut nimic despre acest proces.

Daniela Gyorfi a fost singura care a plătit avocaţi să se ocupe de caz, pentru că ea doar interpreta această piesă, fără să-și asume vreun drept asupra ei. Și a scăpat basma curată, fiind achitată. „Eram gravidă în opt luni și plângeam pentru că nu suportam ideea de nedreptate. Pierdusem trei sarcini înainte şi mă duceam cu burta mare pe scările tribunalului, să-mi demonstrez nevinovăţia”, ne-a declarat cântăreaţa. Cel mai tare au deranjat-o atacurile lui Marian Nistor: „M-a jignit. Suna la mama acasă şi vorbea urât. Nu m-am întâlnit niciodată cu ceilalţi colegi la tribunal. Au luat în derâdere povestea asta. Sentinţa finală mi se pare normală. Cine a greşit trebuie să plătească".

Stirea anterioara

Pro TV mai dă şi greş: „Lecții de viață”, mutat din grilă după doar două ediții

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.