Daniela Crudu, anunţ uluitor: „Mă mărit!”

Daniela Crudu, anunţ uluitor: „Mă mărit!”

Daniela Crudu a revenit la “Un Show păcătos”, iar începutul de an pare să îi priască de minune fostei iubite a fotbalistui Stelei, Mihai Costea! Cruduţa a trecut cu bine peste despărţirea cu năbădăi de „Nilă” şi are planuri mari în 2015!

Daniela Crudu a acordat un interviu în perioada sărbătorilor de iarnă, în care a vorbit despre ce vrea de la noul an. Cruduţa, care a fost reinstalată în postul de asistentă a lui Dan Capatos în emisiunea “Un show păcătos”, şi-a petrecut Crăciunul în familie, iar cumpăna dintre ani a prins-o în club, alături de prieteni.

„De Crăciun am primit flori, parfumuri şi foarte multă mîncare tradiţională de la toţi prietenii şi de la vecini. Ei ştiu că nu am timp să gătesc şi mi-au făcut astfel o surpriză. Crăciunul l-am petrecut alături de sora şi de tatăl meu, plus cei trei căţeluşi. Prefer Crăciunul tradiţional pentru că îmi plac foarte mult sărbătorile în care e zăpadă din belşug, în care merg la munte să mă dau cu snow-mobilul şi cu ATV-ul”, a spus Cruduţa pentru revista Click TV.

„Vreau să-mi întemeiez o familie!”

Cruduţa şi-a petrecut noaptea dintre ani alături de prietenii pe care îi cunoaşte de mai bine de zece ani și cărora le-a împărtășit visul ei: „Îmi doresc ca în viitor să-mi întemeiez o familie”, a spus Daniela, care speră ca în acest an să evolueze şi mai mult pe plan profesional. Noua asistentă a lui Capatos le-a transmis şi un mesaj pentru acest an fanilor săi, care au apreciat mutarea: „Vă doresc ca în noul an să fiţi mai iubitori, să iertaţi, să călătoriţi şi să zîmbiţi mai mult. Să fiţi mai curajoşi şi să speraţi la mai mult!”

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.