Cum a descoperit Cătălin Botezatu că are cancer și de la ce crede că i se trage

Cum a descoperit Cătălin Botezatu că are cancer și de la ce crede că i se trage

Cătălin Botezatu a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre momentul cumplit în care a aflat că are cancer. Designerul în vârstă de 55 de ani are șase operații de cancer la activ, cinci stenturi la inimă și trage un semnal de alarmă.

Botezatu crede că viața tumultuoasă, excesele, faptul că s-a neglijat au contribuit la problemele sale medicale.

„Am început acum un an și jumătate, când în urma unui simplu control am descoperit un apendic mai inflamat. Doctorul mi-a spus: 'E un apendic mai special'. Și eu i-am zis: 'Păi puteam să n-am eu ceva special'? În spatele acestui apendic se ascundea o tumoră. Era cancer", a povestit Cătălin Botezatu.

Potrivit designerului, un rol important îl au controalele de rutină.

„Dacă nu te tratezi atunci când trebuie, dacă nu-ți faci un control, te poți trezi cu cine știe ce boală și e prea târziu. Dacă faci asta, așa cum am făcut eu, și am ajuns pe mâinile tale (n.r. designerul se adresa Evei Pavel, consilierul medical internațional, care l-a ajutat cu intervențiile din Turcia), ai șansa să te simți ca acasă într-un spital. Din păcate, o viață tumultuoasă, poate uneori neglijentă din partea mea, te poate duce în halul acesta. Și uite, am ajuns la un cancer, o tumoră (...)", a declarat Cătălin Botezatu, într-o emisiune TV.

„E foarte important în momentul în care te trezești dintr-o anestezie singur, să vezi o persoană dragă, care-ți zâmbește și-ți dă încredere în tine. Că nu ești singur. Și atunci parcă se deschid din nou porțile, nu Raiului, porțile vieții, pentru că porțile Raiului se pot deschide oricui într-un spital. Se deschid înapoi porțile vieții și, uite, sunt emoționat, eu te văd tot timpul pe tine și asta înseamnă mult. Eram ca un zombi, dar nu a contat pentru că am simțit că acolo Sus e cineva care mă iubește și mi-a mai dat o șansă și că cineva e lângă mine tot timpul", a mai spus Bote, potrivit revistei Viva.

În septembrie 2019, Cătălin Botezatu a fost operat de urgență în Turcia, după ce în urma unui set de analize, medicii au descoperit că acesta suferă de o tumoră la colon. Celebrul designer a stat în jur de 6 ore pe masa de operație. Se pare că după ce i-a fost depistată tumora, doctorii au decis să-i taie acestuia jumătate de colon. Pe lângă procedura de extirpare a tumorii, Cătălin Botezatu a fost supus și unei proceduri de chimioterapie hipertermică. Cătălin Botezatu are și mari probleme cardiace, având montate 5 stenturi la inimă.

Stirea anterioara

Preot din Vaslui, obligat de episcopie să se pensioneze după ce a fost prins că are amantă

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.