Cătălin Măruță are probleme! O cunoscută asistentă TV l-a reclamat la CNA

Cătălin Măruță are probleme! O cunoscută asistentă TV l-a reclamat la CNA

Simona Suhoi, cunoscută drept Simona Sensual, a declarat că l-a reclamat pe prezentatorul TV, Cătălin Măruță, la CNA. Aceasta susține că s-a simțit jignită după ce numele ei a fost menționat în cadrul unei emisiuni recente.

Simona Suhoi, cunoscută drept Simona Sensual, a declarat că s-a simțit jignită în emisiunea lui Cătălin Măruță, după ce numele ei a apărut din senin în cadrul rubricii ”Sosurile picante”.

În ediția invocată, Cornel Palade a fost provocat să spună care sunt vedetele despre care crede că nu au ce căuta pe micul ecran, iar acesta a nominalizat-o pe Simona Sensual. Ulterior, invitații au început să facă glume pe seama Simonei, iar aceasta spune că Măruță i-a luat apărarea doar de formă.

”Nu mai accept nici o jignire. Prea multe calomnii. Am făcut sesizare la CNA, să se ia măsuri cu Măruță. Acum 10 ani am vrut să-l dau în judecată, dar era o problemă cu adresa de domiciliu a lui, nu a putut să facă avocatul toate demersurile, și până la urmă am renunțat eu. Îmi pare rău că n-am făcut-o atunci.

Eu consider că în emisiunea la care au fost invitați Romică Țociu și Cornel Palade mi s-au adus prejudicii de imagine. Atât mie cât și firmei pe care o dețin, dar și galeriei de artă a bunicii mele.

S-a întâmplat în emisiune, în direct. Invitații au comentat iar el a instigat, în loc să medieze. Sper că CNA să ia măsuri. Măruță exagerează mult pentru rating. Adică nu doar că a vorbit urât despre munca unor oameni, dar au mai fost acolo și tot felul de conotații, iar el nu a intervenit cum ar face un moderator echilibrat”, a dezvăluit Simona Sensual, la wowbiz.ro

„I-am dat cu microfonul în cap”
”Da, am intrat prin skype la o emisiune recentă și am reușit să-l enervez pentru că i-am adus aminte de momentul când ne-am bătut în emisiune, acum 12 ani. Mă ataca pentru că nu cântam bine melodiile compuse de 3 Sud Est. Și atunci m-am enervat și i-am dat cu microfonul în cap.

I-am adus aminte de momentul ăla și s-a văzut că nu i-a convenit, apoi a închis legătura. Și cum a prins momentul s-a răzbunat. Eu cred că el i-a pus pe invitați să vorbească urât, ce treeabă să aibă Cornel Palade cu mine? Așa sunt scenariile la el în emisiune”, a spus Simona.

Stirea anterioara

O nouă expoziție de artă la Memorialul Ipotești - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.