Câştigător „Dansez pentru tine”: S-au întâmplat doar miracole de atunci!

Câştigător „Dansez pentru tine”: S-au întâmplat doar miracole de atunci!

Ionuţ Tănase, tânărul de 25 de ani din Valea Jiului care a câştigat ediţia din 2011 a concursului „Dansez pentru tine", s-a căsătorit în secret în urmă cu două săptămâni, la starea civilă. Tânărul spune că acest concurs i-a schimbat viaţa.

Ionuţ Tănase, tânărul de 25 de ani din Valea Jiului care a câştigat ediţia din 2011 a concursului "Dansez pentru tine" şi de atunci viaţa i s-a schimbat complet, scrie mesagerulhunedorean.ro.

„S-au întâmplat doar miracole de atunci. Tot ce mi-am dorit s-a îndeplinit, chiar dacă nimeni nu credea că voi ajunge aici", a spus tânărul.

Înainte de concurs tânărul a dormit în scări de bloc. „A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea şi cea mai săracă", spune Ionuţ Tănase. Ionuţ se pregăteşte să devină tată. "Da, săptămâna aceasta, soţia mea va naşte un băieţel. Sunt foarte fericit, este viaţa perfectă. Ne-am şi căsătorit în urmă cu două săptămâni, la starea civilă. A fost un eveniment restrâns, am fost maximum 10 persoane, cu tot cu cei doi fraţi ai mei. Iar cununia religioasă va fi în vară“, mai precizează tânărul, care a ales-o drept naşă pentru copilul lui pe Teo Trandafir.

Dansează într-o trupă nouă

Cât despre viaţa profesională, aceasta merge cum nu se poate mai bine.

„Lucrez la mai multe proiecte, predau ore de dans şi la Bucureşti, dar şi la Petroşani. Acum sunt în trupa „Trouble Crew“, care este pe primul loc la nivel naţional. „Trouble Crew“ se află pe locul trei pe sud-estul Europei şi a luat  locul 5 la un concurs mondial de break dance din Germania. Pe lângă dans, filmez reclame, mai am alte proiecte şi este ceva de neimaginat“, declară Ionuţ Tănase.

În prezent, trupa lui de dans se pregăteşte pentru Campionatul Mondial de Dans din Olanda, pentru un altul din Danemarca şi s-a calificat şi la show-ul „România Dansează“, de la Antena 1. Câţi bani câştigă acum? Tânărul nu doreşte să spună. „Nu aş vrea să detaliez, eu sunt modest. Pot spune doar că nu se compară situaţia de acum, cu cea de atunci. Este altfel faţă de copilăria mea, este incredibil, este un adevărat miracol“, mai spune tânărul.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Tânără din Dorohoi arestată preventiv pentru trafic de persoane

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.