Cabral s-a destăinuit în fața fanilor, a vorbit despre boala ciudată de care suferă. Fiica lui l-a moștenit

Cabral s-a destăinuit în fața fanilor, a vorbit despre boala ciudată de care suferă. Fiica lui l-a moștenit

Într-o postare recentă pe blogul personal, cunoscutul prezentator de televiziune Cabral Ibacka (44 de ani) a explicat pe larg problema medicală cu care se confruntă de mic copil și felul în care se manifestă boala.

Este vorba despre afecțiunea neurologică „Willis-Ekbom”, cunoscută și sub denumirea de „sindromul picioarelor neliniștite”.

„Trăiesc cu el de când încă eram copil şi din cauza lui am fost certat nu de puţine ori. Sindromul picioarelor neliniştite. Cum se manifestă? În mai multe feluri. E vorba de o… nelinişte pe care o au propriile picioare. Efectiv nu găseşti confortul decât dacă tot frichineşti labele picioarelor, le freci ba între ele, ba de pat, ba de aşternuturi.

Uneori e cu senzaţie de cald la picioare. Alteori cu senzaţie de rece. Nu e cu mâncărime, dar am auzit că are şi manifestarea asta la unii. Pe alţii îi şi înţeapă. Mai sunt cazuri când şi amorţesc picioarele. Ideea, per ansamblu, este că nu-i un disconfort major (în majoritatea cazurilor), dar nici nu poţi face abstracţie de treaba asta.

De cele mai multe ori te lasă în pace după vreo oră, aşa. Şi revin la ideea de mai sus: ai mei au înţeles devreme că e cu defect la băiat – şi ăsta s-a dovedit a fi cel mai mic – şi nu m-au mai certat. Dar în alte cazuri am fost apostrofat, pentru că atunci când te ia cu neliniştea labelor… nu poţi adormi. Şi de nu te frichineşti, te răsuceşti pe toate părţile, schimbi poziţia picioarelor de 89 de ori pe secundă… că-l lasă nervii pe orice adult care ar trebui să se asigure că dormi.

Ăsta cred că a fost în cazul meu singurul neajuns palpabil… am adormit mai greu din cauza agitaţiei de prin pat. Dar sunt unii care se chinuie pe bune cu boala asta (are şi-un nume afecţiunea asta neurologică, Willis-Ekbom), pentru că din cauza ei pot apărea probleme severe de somn şi de la asta se poate ajunge la epuizare, incapacitate de muncă etc”, a povestit Cabral.

„Mi-am adus aminte despre asta fix aseară, când am pus-o pe Namiko la culcare şi-am văzut mişcările pe care le face cu picioarele. Iniţial, încântat ca un gânsac mândru, mi-am zis „Ia uite, se vede că-i fiică-mea, dă la fel ca mine din picio… aoleu!”. Luând la rând informaţiile din ultimul timp, încep să cred că e şi ea în gaşca noastră. Şi măcar ştiu când o bag la culcare să nu-i mai tot repet, ca o babă pe drogurile greşite, Nami, gata”, a mai spus vedeta.

Stirea anterioara

Dosare penale pentru doi bărbați care tăiau ilegal arbori pe raza Ocolului Silvic Dorohoi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.