Boala secretă care o chinuie pe Jojo: „Sunt foarte interesată de toate remediile!”

Boala secretă care o chinuie pe Jojo: „Sunt foarte interesată de toate remediile!”

Pasionată de modă și de actorie, Jojo nu reușește să treacă neobservată atunci când își face apariția la evenimentele mondene. Frumoasa blondă este cu zâmbetul pe buze și nimic din comportamentul ei nu trădează o afecțiune cu care conviețuiește de ani de zile.

De ceva vreme, Jojo și-a dezvoltat un adevărat ritual atunci când se hrănește. Mănâncă încet și le solicită și celorlalte persoane din jur să îi urmeze exemplul.

„Dacă e cineva la masă care mănâncă repede, îi spun! Îi spun pentru că îmi creează un stres! Pentru mine, masa e ca o binecuvântare, adică mă hrănesc cu energie, nu numai cu alimente. Și nu vreau să hăpăi, așa”, ne-a spus ea recent.

Această regulă poate avea legătură cu faptul că s-a pricopsit cu o boală care îi crează neplăceri la nivelul stomacului. Așa că trebuie să fie atentă la ce și cât mănâncă, pentru ca lucrurile să nu scape de sub control. Nu poate rezista însă și mai consumă și lucruri interzise.

Dependentă de ceaiul de fenicul și chimen

„Eu am de ani de zile gastrită hiperacidă și atunci sunt foarte interesată de toate remediile pentru gastrită și toate derivatele ei. Evident că există alimente care ne fac rău, dar care ne plac foarte mult. Și atunci, de exemplu, când mănânc un aliment care îmi face rău, am un ceai pe care îl prepar din fenicul și chimen, care face minuni. Este un ceai extraordinar, care luptă împotriva balonării, reglează funcțiile stomacului, este excepțional”, a declarat, pentru Libertatea, Jojo.

Leacul naturist îi readuce starea de bine și uită astfel de problemele de sănătate care o atenționează din când în când. sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Tânăr rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod apoi s-a răsturnat pe carosabil

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.