Apare o nouă televiziune în România

Apare o nouă televiziune în România

Un cunocut post TV, care și-a oprit emisia în urmă cu câțiva ani, a anunțat luni că va reîncepe să emită de miercuri, 22 iunie. Într-un comunicat de presă, postul de televiziune scoate la iveală care sunt emisiunile pe care le va difuza.

Anunțul momentului în televiziune! Un nou post va apărea în România, din 22 iunie
Canalul de știri al Televiziunii Române, TVR INFO, va emite din nou începând cu 22 iunie, ora 07.00.

Sub sloganul „Știri de încredere”, TVR INFO va prezenta subiecte relevante și fapte esențiale, informații verificate atent și comentarii echilibrate, contextualizate.

„TVR are viitor pentru că are profesioniști! Revenirea canalului TVR INFO este o nouă dovadă că Televiziunea Română îşi asumă cu responsabilitate misiunea publică, în interesul tuturor cetățenilor României. Avem nevoie mai mult ca niciodată de știri de încredere, atent verificate, realizate de jurnaliști cu experiență, care să ne ajute să navigăm prin vremurile complicate pe care le traversăm. Deși peisajul media nu pare să ducă lipsă de televiziuni de știri, realitatea este că nevoia de informații de calitate, serioase, echidistante, abordate cu calm și responsabilitate, este mai mare ca niciodată. Pentru a răspunde acestei nevoi relansăm TVR INFO!  Nu în ultimul rând, TVR INFO este și o demonstrație a seriozității cu care ne asumăm imperativul cheltuirii responsabile și eficiente a banului public. Atât TVR INFO, cât și TVR Cultural, pe care îl vom relansa la toamnă, vor fi finanțate din bugetul existent al televiziunii publice, fără alocări financiare suplimentare”, spune Dan Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al SRTv.

Jurnaliști cu mare experiență și cariere solide vor produce zilnic conținut exclusiv pentru ca publicul să ia decizii informate în domenii importante: viața politico-socială va fi analizată de jurnaliști precum Ramona Avramescu, Roxana Zamfirescu, Marinela Mititelu, Eugen Rusu sau Mihai Rădulescu; de educație se vor ocupa Diana Dumitrașcu și Laura Fronoiu; informațiile din apărare și securitate internațională sunt acoperite de Adelin Petrișor, Ilinca Nazarie și Vlad Ungar; Ioana Dumitrescu, Lucian Pârvoiu, Gabriel Giurgiu și Loara Ștefănescu, printre alții, gestionează politica externă; economia este decriptată de Mădălina Chițu, Dragoș Porojnicu, Ionuț Gheorghe și Cătălin Deacu; viața parlamentară este monitorizată permanent de Alina Sorocean, Luiza Gireadă și Marius Vulpe; cu ochii pe justiție stau Alex Costache, Marius Popescu și Liliana Năstase; sănătatea este diagnosticată de Diana Brâncuș; cultura este adusă pe TVR INFO de Mirela Nagâț și Camelia Csiki iar life style-ul și cultura urbană, de Albertina Ionescu.

Dorina Florea, Alina Stancu, Stela Popa, Loredana Iordache, Teodora Antonescu, Andra Soceanu și Radu Andrei Tudor completează galeria jurnaliștilor care vor prezenta conținutul TVR INFO.

Producțiile TVR INFO vor fi realizate de către Direcția de Știri a Societății Române de Televiziune.

Ce vedem din 22 iunie la TVR INFO?
Începem dimineaţa, de luni până vineri, de la 7.00 la 10.00, simultan cu TVR 1, cu emisiunea „3 ceasuri bune”, alături de Maria Smarandache și Bogdan Muzgoci, iar informaţiile din oră în oră ne sunt aduse de Andra Soceanu.

Dezbaterile „INFO+”, cu personalităţi relevante şi evenimentele marcante ale zilei, vor fi moderate de Eugen Rusu, între orele 10.00 şi 12.00, iar de la ora 15.00, alternativ, de Radu Andrei Tudor/Loredana Iordache.

Buletinele informative ale zilei sunt prezentate de Stela Popa/Teodora Antonescu, de la 12.00, Loredana Iordache/Alina Stancu, de la 14.00, Radu Andrei Tudor/Dorina Florea, de la ora 20.00,  în timp ce Mihai Rădulescu/Stela Popa/Dorina Florea aduc ştirile de noapte, de la ora 23.00.

Acestora li se adaugă jurnalele „INFO+” de weekend, ce vor fi prezentate de Alina Stancu/Cristi Petru/ Andra Soceanu/Loredana Iordache.

Deciziile care ne afectează viaţa pe plan economic sunt explicate zilnic, de la ora 16.00, la „Banii, azi”, de Catalin Deacu/Mădălina Chitu/Ionuț Gheorghe.

Printre programele proprii ale postului, telespectatorii vor putea vedea „Ediţia de luni” de la ora 17.00, cu Alina Stancu/Roxana Zamfirescu, „Info EDU”, miercuri, ora 17.00, cu Diana Dumitrașcu, „Prim-Plan”, cu Laura Fronoiu, de luni până vineri, ora 19.00, „Tema Zilei”, marţi – duminică, ora 21.00, prezentată de Ramona Avramescu/ Marinela Mititelu/Mihai Rădulescu, respectiv „Context”, de marţi până vineri, de la ora 22.00, cu Marinela Mititelu/Ramona Avramescu.

Radu Andrei Tudor ne aşteaptă în fiecare sâmbătă, de la 10.10 la emisiunea „Global”, iar de la 11.10 petrecem „Sâmbăta cu Albertina”, realizată de Albertina Ionescu.

În programul sfârşitului de săptămână mai regăsim un magazin informativ pentru minorităţi, „Info Etnic”, prezentat de Teodora Drăgoi, duminică, ora 11.00, emisiunea „Europa printre rânduri”, cu Lucian Pârvoiu – duminică, ora 15.10 şi o emisiune în direct dedicată iubitorilor sportului, „INFO Sport”, prezentată de Dorin Chioţea, în zilele de sâmbătă şi duminică, ora 22.00.

De asemenea, veți mai putea regăsi pe TVR INFO și programe care au debutat pe alte canale: „Referendum”, „Inspiră România”, „Breaking Fake News”, „Radar Geopolitic”, „COOLtura”.

În weekend, puteți urmări „Cu capu-n zori”, „Dosar România”, „Exclusiv în România”, „Frontul”, „Adevăruri despre trecut”, „Europa mea”, „E vremea ta” şi „Natură şi aventură”.

De la TVR Moldova, TVR INFO va prelua emisiunea „Conexiuni”.

Stirea anterioara

Un eliminat la prima probă scrisă la BAC, în Botoșani

Stirea Urmatoare

Doi bărbați din Botoșani trimiși în judecată după ce au tâlhărit o femeie în Piața Centrală

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.