„Am ezitat de zeci de ori să fac aceasta postare. Am scris-o și am șters-o apoi. Din păcate o fac până la urmă”, Oana Roman a anunțat că divorțează

„Am ezitat de zeci de ori să fac aceasta postare. Am scris-o și am șters-o apoi. Din păcate o fac până la urmă”, Oana Roman a anunțat că divorțează

„Am ezitat de zeci de ori să fac aceasta postare. Am scris-o și am șters-o apoi. Din păcate o fac până la urmă”, își începe Oana Roman anunțul emoționant, de pe Facebook. Vedeta a declarat în această miercuri că ea și tatăl fetiței sale, Marius Elisei, se vor despărți, în mod oficial. Vestea care i-a șocat pe mulți, mai ales în prag de Sărbători, a venit cu câteva ore în urmă.

Oana Roman a anunțat, miercuri, că ea și Marius Elisei se vor separa. Totul vine pe fondul unor probleme mai vechi pe care aceștia le-ar avea, dar au decis să păstreze o relație de prietenie, de dragul fiicei lor, Isabela. Cei doi au avut o căsnicie de aproape șapte ani, iar în mesajul ei de pe rețeaua socială, vedeta a vorbit și despre momentul în care părinții săi au divorțat. Se pare că Petre Roman ar fi întrerupt orice mod de a comunica cu Mioara și totul s-a răsfrânt asupra sa, Oana Roman suferind foarte mult din acest motiv.

„Am ezitat de zeci de ori să fac aceasta postare. Am scris-o și am șters-o apoi. Din păcate o fac până la urmă. Sunt un om asumat, sincer și transparent. Niciodată nu am fost ipocrită și nu am mimat sau pozat în fericirea perfecta asa cum se face pe rețelele sociale. Am o datorie față de publicul meu pe care nu l-am mințit niciodată. Prefer să aflați de la mine decât din zvonuri sau speculații.

În aproape 7 ani de relație am trăit împreună cu Marius momente absolut minunate și fericirea adevărată, dar am avut și momente foarte grele in care amândoi ne-am luptat cu boala, cu lipsurile, cu grijile! Aceste încercări și-au pus amprenta asupra noastră și desi am încercat și luptat pentru familia mea, am ajuns în punctul în care între noi lucrurile nu mai functionează ca și cuplu. Am decis de comun acord să ne separăm! Nu știu dacă pentru totdeauna, asta doar timpul va decide. Scopul nostru comun rămâne acela de a o crește frumos pe Isabela! Cu aportul amândurora din toate punctele de vedere”, a mai scris vedeta, pe Facebook.

„Când părinții mei au divorțat, tata a decis sa întrerupă orice fel de comunicare și legatură cu mama, lucru care mi-a cauzat o suferință și o traumă de nedescris. Vreau ca Isabela să NU trăiască această suferință, și îmi doresc ca relația noastră ca părinți să rămână una civilizată și de prietenie în a putea să ne creștem în mod responsabil copilul.

Marius a fost lângă mine cand nu a fost nimeni, s-a implicat impecabil din punct de vedere afectiv și fizic în creșterea Isabelei, am trăit multe lucruri frumoase și pentru asta îl respect și îl voi respecta toată viața mea! Îmi doresc să avem maturitatea de a face împreună ce este cel mai bine pentru acest copil minunat pe care îl avem.

Relația noastră ca și cuplu nu mai funcționează bine de ceva vreme, dar relația noastră ca părinți trebuie să rămână impecabilă. Timpul va decide dacă lucrurile se mai pot repara sau nu intre noi , dar acum amândoi stim ca aceasta separare este unica soluție. Mi-aș dori ca presa să nu speculeze aberant atâta timp cât cred că am fost destul de clară! Vă mulțumesc!”, a conchis Oana Roman. Sursa: playtech.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.