Alina Borcea îi dă lovitura de grație lui Cristi

Alina Borcea îi dă lovitura de grație lui Cristi

I-a dat planurile peste cap soţului său, Cristi Borcea. Alina a anunţat, luni (23 mai), că se întoarce în România la începutul lunii iulie. Asta în condiţiile în care fostul boss dinamovist insistase să divorţeze până cel târziu la sfârşitul lunii viitoare, la scurt timp după ce Valentina Pelinel îl va face tătic.

Plecată de peste două luni în America, Alina Borcea (32 de ani) a făcut, ieri, marele anunţ aşteptat cu sufletul la gură de tatăl copiilor ei. Nu numai că nu este gravidă, dar nici nu se va întoarce în ţară, aşa cum stabilise cu soţul ei, pentru a divorţa la notar până cel târziu în 30 iunie.

„Precizez că nu sunt însărcinată, sunt fericită şi împlinită cu cei doi copii minunaţi pe care eu şi soţul meu îi avem împreună şi de care mă ocup cu deosebită dragoste. Soţul meu Cristian Borcea are grijă de mine şi de copii, este şi va fi un om responsabil. Am avut şi voi avea o mare încredere în el. Deşi sunt plecată din ţară, mă ocup în detaliu de modernizarea hotelului Boavista. În aceeaşi măsură mă ocup de Ştrandul Moghioroş, vila de la Pipera şi restaurantul de la Miami. În acest scop ţin legătura şi coordonez oamenii care sunt angrenaţi în aceste proiecte. Mă voi întoarce în România la începutul lunii iulie, dată la care vom clarifica toate problemele legate de viitorul meu şi al soţului meu”, a precizat Alina, într-o scrisoare.

Soţia lui Cristi Borcea (46 de ani) nu a menţionat însă nici un cuvânt despre divorţ şi nici despre motivul amânării acestuia, în condiţiile în care era aşteptată să se întoarcă în ţară până cel târziu în 1 iunie. Înainte să părăsească ţara, timişoreanca a semnat un act pe care apărătorii fostului boss dinamovist urmau să îl depună la notar. „S-a semnat o procură premergătoare între Alina şi Cristian Borcea, în care s-au stabilit unele condiţii ale divorţului. Procura este pentru introducerea acţiunii la notar, divorţul urmând să se pronunţe în termen de 30 de zile”, declara atunci pentru Click! avocata lui Cristi Borcea, Lilica Poppa. Borcea ar fi vrut să devină un bărbat liber până cel târziu pe 30 iunie, la scurt timp după ce Valentina Pelinel i-ar fi adus pe lume cel de-l şaptelea moştenitor. Probabil condiţiile impuse de fostul şef dinamovist pentru separare nu au fost pe placul soţiei sale, iar acum Alina se întoarce în ţară pentru a-l convinge pe tatăl copiilor să le asigure un trai aşa cum îşi doresc. Sursa: antena3.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.