Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită la Dorohoi și Botoșani

Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită la Dorohoi și Botoșani

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au marcat astăzi, 81 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România.

Alături, la acest moment festiv, le-au fost: prefectul judeţului Botoşani, Costică Macaleţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Sorescu, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, dar şi cadre militare în rezervă. Printre invitaţi s-a aflat şi primul comandant al apărării civile din Botoşani, col (r) Bernard Chiricheş.

În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 81 de ani de la aprobarea prin Decretul Regal nr. 468 a „Regulamentului de Funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” a avut loc un ceremonial militar de depuneri de coroane la monumentele eroilor pompieri din faţa sediului I.S.U. Botoşani şi Detaşamentul de Pompieri Dorohoi. Totodată, au fost citite mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim, un ofiţer şi doi subofiţeri.

Deosebit de emoţionantă a fost revederea dintre cadrele în rezervă (pensionarii) şi cadrele active ale inspectoratului. Clipele petrecute împreună au fost momente de bucurie, fiind şi un real schimb de experienţă între generaţii.  Întâlnirea a fost deosebit de plăcută, constatându-se din partea tuturor dragostea şi disponibilitatea pentru a salva vieţi.

Cu această ocazie s-a organizat „Ziua Porţilor Deschise”, subunităţile de intervenţie ale I.S.U. Botoşani fiind vizitate de zeci de botoşăneni.

Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au prezentat musafirilor tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului, modul de utilizare a acesteia pe timpul gestionării situaţiilor de urgenţă, precum şi sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, oferindu-le, totodată, materiale informative.

La Detaşamentul de Pompieri Botoşani, vizitatorii au făcut cunoştinţă cu „Gorun”, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, momente extrem de apreciate de audienţă. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Botoșănean amendat de jandarmi după un apel fals la 112

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.