Vezi cauzele probabile ale incendiului produs la apartul din strada Primăverii

Vezi cauzele probabile ale incendiului produs la apartul din strada Primăverii

Un apartament situat la etajul IV al unui bloc de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani a fost distrus parţial într-un incendiu izbucnit, în această dimineaţă, cel mai probabil, de la o lumânare lăsată aprinsă lângă materiale combustibile. Proprietara imobilului susţine că a aprins o lumânare în sufragerie, după care a plecat la piaţă. Când s-a întors acasă, toate bunurile din cameră ardeau.

A încercat să stingă incendiul, însă eforturile au fost zadarnice, întrucât acesta se propaga cu repeziciune. Speriată, femeia a solicitat sprijinul pompierilor.

Alarma s-a dat puţin după ora 08:00. Spre locul indicat s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o autospecială de intervenţii şi salvare de la înălţime.

La sosirea gărzii de intervenţie, pe geamurile apartamentului ieşea un fum negru, înecăcios, semn al arderii incomplete. Acelaşi fum înecăcios era şi pe casa scării, la nivelul etajelor superioare. Salvatorii au intervenit pentru stingerea incendiului, atât prin exterior, cu ajutorul autoscării, cât şi prin interior.

Incendiul a fost stins în mai puţin de 30 de minute, înainte ca flăcările să se extindă şi la bunurile din celelalte încăperi ale apartamentului. Pagubele au fost estimate la cca. 70.000 lei. Prin intervenţia pompierilor au fost salvate bunuri în valoare de 400.000 lei.

[gallery link="file" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.