Un secol de viață aniversat în comuna Ibănești - FOTO

Un secol de viață aniversat în comuna Ibănești - FOTO

Moment aniversar emoționant marți, 2 iunie 2015 pentru o familie din comuna Ibănești. La împlinirea celor 100 de ani de viață, d-na ATĂNĂSOAIE MARIȚA a fost sărbătorită de familie, rude, prieteni, dar și de reprezentanți ai administrației locale ibăneștene.

Primarul comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț nu a trecut cu vederea performanța ibăneștencei de a ajunge cu bine la venerabila vârsta de 100 de ani, astfel că la dobândirea statului de centenară i-a fost cu drag alături.

Însoțit de membri ai administrației locale (viceprimar Lavric Săvel, secretar Doroftea Mihai) și consilieri locali, dl. primar a vizitat-o pe MARIȚA ATĂNĂSOAIE pentru a o felicita și a-i oferi un buchet de flori, un tort și un cadou în bani.
    
Povestea vieții sale începe, pe 2 iunie 1915, în plin război mondial, când spaima și durerea se instalase deja în sufletele tuturor, iar gândul că doar Dumnezeu îi mai poate întări și salva devenise o realitate.
    
Păstrează cu sfințenie în suflet, amintirile copilăriei însoțite de greutățile și suferințele provocate de războaie, anii încărcați de durere și foamete(din cauza secetei cumplite din 1946).

Deși a rămas văduvă de la 24 de ani,d-na MARIȚA ATĂNĂSOAIE a avut credință în Dumnezeu și puterea să fie și mamă, și tată, pentru cei doi prunci ai săi, băiat și fată. A muncit o viață pământul, făcând din noapte zi, pentru a oferi tot ce este mai bun celor mici.

Pe parcursul vieții, a avut parte nu doar de încercările vremelnice ale istoriei, ci și de cumplita durere de a-și pierde fiul. Cu toate acestea, se bucură că are parte de o familie numeroasă care o înconjoară cu grijă și dragoste: 3 nepoți, 5 strănepoți și 2 stră-strănepoți.

Se bucură de fiecare dată când cei dragi îi calcă pragulși așteaptă cu nerăbdare revenirea lor.

„Mă bucur că am fost alături de d-na Marița Atănăsoaie la împlinirea vârstei de aur. Este o bucurie de suflet și o onoare să avem printre noi, oameni încercați de istorie, care ne pot oferi și împărtăși din experiențele trecute. Avem în față un exemplu de viață trăită demn, frumos și cumpătat, cu dragoste pentru muncă și familie. Îmi exprim admirația, respectul și prețuirea pentru vârsta împlinită, pentru credința și forța cu care a luptat pentru a trece cu bine peste greutățile vieții. Îi doresc multă, multă sănătate și putere pentru a se bucura de toți cei dragi care îi sunt alături și o prețuiesc.”, a spus dl. Primar. Ing. Romică Magopeț.

Stirea anterioara

„Pro Dance” Botoşani - Concursul Naţional de Dans „Tărâmul Dansului” Ediţia a IX -a

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.