Tragedie! Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul

Tragedie! Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul

Nicio zi nu trece fără ca Botoșaniul să înregistreze o tragedie. Un tânăr în vârstă de 34 de ani a murit, luni seară, după ce s-a răsturnat cu tractorul.

Este vorba de un bărbat din localitatea Havârna, care se afla pe câmp cu un tractor care purta un utilaj de făcut baloți de baie. Într-o zonă de coastă, tractorul s-a înclinat foarte mult și s-a răsturnat, iar tânărul aflat la volan a fost prins sub mașină.

O ambulanță a ajuns la fața locului, iar cadrele medicale au încercat să îl resusciteze, însă fără șansă. Accidentul nu este considerat unul de circulație, însă Poliția a deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă.

Stirea anterioara

A trimis un SMS la un număr de pe peretele unui WC. Ce a urmat e absolut ireal!

Stirea Urmatoare

Instituția Prefectului Botoșani: Ședință a Colegiului Prefectural - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.