Taximetristul infectat cu COVID-19 condus pe ultimul drum de zeci de colegi din Dorohoi – VIDEO / FOTO

Taximetristul infectat cu COVID-19 condus pe ultimul drum de zeci de colegi din Dorohoi – VIDEO / FOTO

Taximetristul din municipiul Dorohoi care s-a stins din viață la Spitalul Județean Botoșani în dimineața zilei de vineri, 1 mai 2020, a fost condus pe ultimul drum de zeci de colegi.

Peste 30 de taximetriști din Dorohoi, au așteptat pe DN 29B, la intrarea în Dealu Mare, mașina care a adus sicriul cu trupul neînsuflețit al colegului lor, Gheorghe Ștefan, de 58 de ani.

Conform autorităților, taximetristul era infectat cu virusul COVID-19 și era intubat pe Scția ATI. Cortegiul a intrat în Dorohoi sâmbătă, 2 mai 2020, în jurul orei 10:30, a trecut prin fața blocului acestuia și apoi și-a continuat drumul către Cimitirul Eternitatea unde a fost și înhumat. Această procedură a fost impusă de autorități pentru a nu risca răspândirea virusului cu care acesta era infectat.

Stirea anterioara

Angajatorii pot depune documentele pentru somajul tehnic aferent lunii aprilie

Stirea Urmatoare

Ziua Bibliotecarului sărbătorită la Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.