Tânărul de 22 de ani din Botoșani, găsit fără viață după 10 ore. A intrat în mare, într-o zonă fără salvamari, și a fost luat de valuri

Tânărul de 22 de ani din Botoșani, găsit fără viață după 10 ore. A intrat în mare, într-o zonă fără salvamari, și a fost luat de valuri

Un tânăr de 22 de ani și-a găsit sfârșitul în marea agitată, după ce a ales drept zonă de scăldat o plajă neamenajată, lângă Costinești. Potrivit IPJ Constanța, în urma investigațiilor efectuate de către polițiști, a fost identificată persoana în cauză, respectiv un tânăr, de 22 de ani.

Mai exact conform unor surse victima ar fi F. I., de 22 de ani din Botoșani. Tânărul se afla în vacanță la mare împreună cu câțiva prieteni.

Conform anchetatorilor, din primele cercetări efectuate la fața locului, nu au fost identificate urme vizibile de violență. În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Amintim că, la data de  29 august a.c., în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în apa mării, în zona localității Costinești, a fost descoperit cadavrul unei persoane.

Potrivit IPJ Constanța, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, precum și criminaliști.

Reprezentanții serviciului de salvamar susțin că incidentul s-a produs pe o plajă neorganizată, în zona cunoscută drept Golful Francez, unde nu există serviciu de salvamar.

Stirea anterioara

Șofer în vârstă de 65 de ani, reținut pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice

Stirea Urmatoare

Dosar penal pentru un dorohoian care a refuzat recoltarea de probe biologice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.