Sfaturi de la pompieri, puse în practică de cetățenii județului Botoșani

Sfaturi de la pompieri, puse în practică de cetățenii județului Botoșani

Campaniile de informare şi prevenire a situaţiilor de urgenţă derulate premergător Sfintei Sărbători a Învierii Domnului de Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi-au atins scopul.  Dovadă că botoşănenii au acordat mai multă atenţie sfaturilor primite de la pompieri pe timpul Sărbătorilor Pascale, este şi numărul mic de apeluri de ajutor înregistrat în această perioadă.

Astfel, pe 19, 20 şi 21 aprilie, forţele I.S.U. Botoşani au fost solicitate să intervină în 46 de situaţii de urgenţă, respectiv patru intervenţii pentru transportul unor persoane bolnave din apartamentele proprietate la ambulanţă, trei incendii, 37 intervenţii SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat, o misiune de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul desfăşurării unui meci de fotbal şi o alarmă falsă de incendiu la Bucecea.

Totodată, în Noaptea de Înviere, pompierii botoşăneni au executat, la lăcaşele de cult, 40 de acţiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special de către credincioşi, dar şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, în continuare, atât acasă cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.