Şefii structurilor de ordine şi pază convocaţi de prefect

Şefii structurilor de ordine şi pază convocaţi de prefect

Comandanţii şi adjuncţii structurilor militarizate din cadrul Ministerului de Interne, alături de şeful Poliţiei Locale, au fost convocaţi de prefectul Costică Macaleţi în această dimineaţă pentru a stabili ultimele amănunte privind mobilizarea de forţe din aceste zile.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a solicitat acestora să-l informeze imediat asupra oricărei probleme ce va apărea în misiunile programate în intervalul 1- 4 mai, subliniind că linia trasată de minister este una cu toleranţă 0 faţă de eventualele erori ale lucrătorilor Ministerului de Interne.

„Sunt anumite evenimente care au loc concomitent, ceea ce înseamnă că mobilizarea dumneavoastră va fi mai mare. Vreau să fim siguri că au fost prinse toate structurile în dispozitivele ce vor acţiona în teren. Nu uitaţi că exigenţele sunt foarte ridicate şi de aceea trebuie să gestionaţi exemplar orice incident apărut.”, a transmis prefectul.

Sarcinile structurilor de ordine vor fi mai numeroase în aceste zile şi pentru că se desfăşoară campania electorală, motiv din care Costică Macaleţi a solicitat comandanţilor să se asigure că instituţiile pe care le conduc nu se implică în partizanate politice şi că, înainte de orice, aplică legea.

În perioada 1- 4 mai au loc mai multe evenimente menite să atragă un aflux mare de populaţie, momentele de vârf urmând să aibă loc duminică după-amiază, când o serie de concerte se vor desfăşura în acelaşi timp cu meciul de fotbal FC Botoşani – Oţelul Galaţi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.