Scrisoarea Deschisă adresată Primului Ministru cu privire la situaţia juridică a primarului comunei Dobârceni

Scrisoarea Deschisă adresată Primului Ministru cu privire la situaţia juridică a primarului comunei Dobârceni

Constatăm cu regret faptul că instituțiile statului nu îşi asumă situaţia juridică sau administrativă a primarului LIVINSCHI RADU.

În anul 2013 Judecătoria Săveni îl „condamnă pe inculpatul Livinschi  Radu, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.”, prin Hotărârea nr. 851/ 05.12.2013 din dosarul nr. 2201/297/2013, și conform prevederilor Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, art. 15, alin. (2) lit. e) și f), primarul Livinschi Radu trebuia să fie suspendat.

Precizăm faptul că, din anul 2012 dl. LIVINSCHI RADU este primarul comunei Dobârceni, județul Botoșani.

În data de 16.12.2015, d-l AXINE AUREL, în calitate de Președinte al Sindicatului „EL PROMETEU” și Inspector, Șef SVSU din cadrul Consiliului Local Dobârceni, semnalează această situație către Instituția Prefectului județului Botoșani.

In data de 22.12.2015, Instituția Prefectului județului Botoșani, îi răspunde d-lui AXINE AUREL prin adresa nr 777/RP/16.12.2015 şi îi comunică faptul că nu au avut cunoștința despre această condamnare, că a cerut, printr-o adresa înaintata tot pe 22.12.2015, secretarului comunei Dobârceni, să se achite de atribuțiunile legale și să transmită Prefecturii, referatul cu privire la acest caz și o copie a hotărârii judecătorești definitive. Instituția Prefectului a subliniat că secretarul comunei Dobârceni avea obligația legala de a informa Prefectura, imediat, despre acest caz.

În data de 18 ianuarie 2016, consilierul AXINE SILVIA, a transmis o noua adresa către Instituţia Prefectului Județului Botoșani prin care îi aduce la cunoștință faptul că la nivelul Consiliului Local Dobârceni se refuza informarea pe aceasta tema, refuzul venind din partea primarului dar, mai ales, a secretarului Cimbru Liliana,și solicită domnului Prefect să transmită o informare asupra masurilor care au fost dispuse.

În opinia noastră, domnul Primar Livinschi  Radu se afla în incompatibilitate încă din anul 2014 și pana în prezent.

După aceste demersuri, instituțiile statului își fac datoria și pe data de 11 ianuarie 2016 se emite Ordinul Prefectului nr 14 prin care se constatăîncetarea de drept, înainte de termen, a mandatului d-lui LIVINSCHI RADU, de Primar al comunei Dobârceni, urmând că atribuțiunile d-lui să fie exercitate de drept de către viceprimarul comunei Dobârceni.”

În acest context ne-a surprins în mod neplăcut gestul dlui. Livinschi Radu de a-și depune din nou candidatura pentru funcția de Primar al comunei Dobârceni la alegerile din luna iunie 2016.

Vă întreb Domnule Prim-Ministru, dacă în ianuarie 2016 Livinschi Radu a fost demis din funcția de primar, conform prevederilor art. 15, alin. 2, lit. e) din Legea 393 din 2004 privind Statutul aleșilor locali, pentru că a fost condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, în condițiile în care, legea sus-amintita nu s-a abrogat, nu s-a modificat, nu s-a completat și nici nu au apărut alte acte normative care s-o contrazică, ce lege ii da dreptul domnului Livinschi Radu, la câteva luni după demitere,  să ocupe din nou funcția de primar?

Mai mult, Curtea Constituționala s-a pronunțatîmpotriva acelui aberant act normativ dat de parlamentari, în apărarea penalilor, spunând că : “… aleșii locali condamnați cu suspendare își pierd mandatul…”

Oricum, pana la apariția unei alte legi art. 15, alin. 2, lit. e) din Legea 393 din 2004 privind Statutul aleșilor locali, a fost și este în vigoare.

În alta ordine de idei, vinovata de nepunerea în aplicare a unei hotărârijudecătorești, încă din decembrie 2013, este secretarul Cimbru Liliana!!!

Cu ocazia demiterii primarului Livinschi Radu, din luna ianuarie 2016, secretarul Cimbru Liliana a afirmat că nu a știut de condamnare.

Odată cu validarea primarului Livinschi Radu, ca urmare a alegerilor locale din iunie 2016, era OBLIGATIA secretarului, Cimbru Liliana, să sesizeze Instituția Prefectului județului Botoșani, despre faptul ca, Livinschi Radu, încă nu are dreptul să ocupe aceasta funcție. Nefăcând acest lucru, se face vinovata și dumneaei de abuz în serviciu și complicitate la nepunerea în executare a unei hotărâri judecătorești.

După părerea noastră, Instituția Prefectului județului Botoșani ar trebui să se implice în deschiderea unui dosar penal atât pe numele lui Livinschi Radu, pentru: nepunerea în executare a unei hotărâri judecătorești, obținerea de foloase necuvenite, inculcarea condițiilor de suspendare condiționata a pedepsei, abuz în serviciu, hartuire, discriminare și victimizare (pentru acest capăt de acuzare Livinschi Radu a fost amendat cu 1000 în anul 2014, respectiv 2000 lei, în anul 2015, de către CNCD, în dosarele cu Axine Aurel – angajat al Consiliului Local Dobârceni), iar secretarului Cimbru Liliana, pentru abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la nepunerea în executare a unei hotărâri judecătorești, în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Considerăm că dl. Prefect Dan Nechifor, la validarea mandatului de primar al comunei Dobârceni, trebuia să țină de (i) legalitatea acestei validări, dar în realitate nimeni nu s-a autosesizat privind tragerea la răspundere a primarului Livinschi Radu.

Opinăm faptul că dl. Prefect al JudețuluiBotoșani, prin atitudinea domniei sale, a favorizat și favorizează, în continuare, inculcarealegii, în cazul de față.

Pe data de 07.11.2016, primarul Livinschi Radu și secretarul Cimbru Liliana au fost chemați la dl. Prefectul Dan Nechifor și în urma discuțiilor secretarul Cimbru Liliana si-a „luat” concediu de odihna!!!

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Material lemnos confiscat și amendă de 1000 lei pentru un botoșănean

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.