Șase societăți comerciale sancționate de polițiștii de imigrări

Șase societăți comerciale sancționate de polițiștii de imigrări

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au organizat o acțiune pe raza de competență, având ca scop prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a cetățenilor străini. Șase societăți comerciale au fost sancționate, iar pe numele unui cetățean străin a fost emisă decizie de returnare.

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a cetățenilor străini reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

În perioda 7-8 septembrie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București - Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a cetățenilor străini.

Pentru abaterile constatate, șase societăți comerciale au fost sancționate contravențional, pentru diferite încălcări prevăzute de OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul Românie, respectiv OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, valoarea totală a amenzilor fiind de 10.500 de lei.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii de imigrări, împreună cu polițiștii Secției 22 Poliție din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București, au depistat cu ședere ilegală doi cetățeni străini, un bărbat, de 36 de ani, din Pakistan și o femeie de 37 de ani, din Cuba.

Pe numele bărbatului a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul țării noastre. Întrucât femeia este părintele unui copil minor a fost îndrumată să se prezinte la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, atât cu forţe proprii, cât şi în colaborare cu alte instituţii cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Stirea anterioara

Tânăr cu permisul suspendat prins în trafic de polițiștii botoșăneni

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.