Reparaţii capitale la Casa Garabet – Ciomac! Vezi ce destinație va primi imobilul

Reparaţii capitale la Casa Garabet – Ciomac! Vezi ce destinație va primi imobilul

Conform prevederilor H.G. nr. 867/2002, privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al judeţelor şi în administrarea consiliilor judeţene respective, Consiliul Judeţean Botoşani deţine în patrimoniul public al judeţului un imobil – teren şi construcţie – în suprafaţă de 4401,00 mp, amplasat în strada Puşkin nr. 2-4, municipiul Botoşani.

Casa Garabet-Ciomac este declarată monument istoric, fiind datată din 1892 şi este nominalizată în Lista monumentelor istorice întocmită de Ministerul Culturii şi Cultelor conform Ordinului nr. 2314/2004 la poziţia nr. 338 codul BT-II-m-B-01924. Imobilul a fost construit cu destinaţia de locuinţă, ulterior fiind utilizat ca Spital dermato-venerice, mai apoi de arhivă a Spitalului Judeţean „Mavromati” din municipiul Botoşani.

Stadiul avansat de degradare al construcţiei, a impus la toate elementele constructive şi de rezistenţă, instalaţiile, precum şi la acoperiş, luarea unor măsuri urgente de consolidare, reabilitare şi restaurare, pentru a se putea pune în valoare imobilul care are certe valori estetice şi arhitectonice.

În acest sens, Consiliul Judeţean Botoşani a întocmit printr-o firmă specializată, Expertiza tehnică şi Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, Proiectul Tehnic şi Execuţia lucrărilor de către persoane autorizate pentru acest tip de clădire, respectiv atestate în lucrări de consolidare şi restaurare monumente istorice, astfel încât să fie respectată valoarea culturală a acestui obiectiv.

Obiectivul a fost reabilitat de asocierea S.C. NORD PROIECT S.A. Botoşani şi S.C. VICTOR CONSTRUCT S.R.L. Botoşani, valoarea totală a investiţiei fiind de 2.536.011 lei, cu TVA.

Prin proiect s-a propus ca şi viitor funcţional al imobilului, realizarea de spaţii pentru înfiinţarea unui „Centru de formare profesională continuă şi cercetare pentru personalul medical”, care va contribui în mod pozitiv la creşterea gradului de competenţă al Spitalului Judeţean „Mavromati”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.