Protest spontan la Judecătoria Dorohoi. Grefierii au oprit astăzi lucrul – FOTO

Protest spontan la Judecătoria Dorohoi. Grefierii au oprit astăzi lucrul – FOTO

Personalul auxiliar şi cel conex din cadrul Judecătoriei Dorohoi, au întrerupt activitatea astăzi, 27.01.2017, între orele 13:00-14:00, în cadrul unui protest spontan, exprimându-şi astfel nemulţumirea faţă de:

 - elaborarea unor regulamente de ordine interioară fără consultarea prealabilă a organizaţiilor sindicale, fapt ce a condus la sporirea atribuţiilor de serviciu, fără o suplimentare adecvată a posturilor;

 - disfuncţionalităţile create de aplicarea noilor coduri, cu efect direct asupra activităţii, ceea ce a condus la sporirea atribuţiilor de serviciu, supraaglomerare şi imposibilitatea efectuării tuturor lucrărilor în cadrul unui program de 8 ore, fapt care a condus la efectuarea în mod sistematic de ore suplimentare, inclusiv sâmbăta şi duminica, cu consecinţe directe asupra sănătăţii;

 - salarizarea inechitabilă şi discriminatorie în raport cu celelalte categorii profesionale din sistem;

 - subfinanţarea sistemului de justiţie în ceea ce priveşte drepturile salariale (neţinându-se cont de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru grefieri), dar şi subfinanţarea în ceea ce priveşte resursele materiale necesare bunei desfăşurări a activităţii.

Proteste similare au avut loc în instanţele şi parchetele din întreaga ţară, atât în cursul zilelor trecute, cât şi în cursul zilei de astăzi, fiind nemulțumiți de inechitățile salariale și de condițiile de muncă.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.