Proiectul bazinului olimpic de la Botoșani stagnează

Proiectul bazinului olimpic de la Botoșani stagnează

Au trecut doi ani de zile de când botoşănenii au primit promisiunea că vor avea în oraşul lor un bazin olimpic de un million de euro. Proiectul este unic în Moldova, iar realizarea ar putea fi posibilă printr-o finanţare din partea Companiei Naţionale de Investiţii. Din cauza crizei, fondurile sunt momentan blocate, iar botoşănenii au puţine variante pentru a se răcori. Una dintre ele ar putea fi piscinele private,însă tinerii susţin că preţul este prea mare pentru un oraş ca Botoşaniul. Pe vremuri, exista ştrandul municipal, care este în paragină de 17 ani, iar municipalitatea nu poate acţiona pentru că a fost revendicat.

Cele două bazine din spatele Parcului „Mihai Eminescu“ au adunat la începutul anilor’ 80 sute de botoşăneni dornici să se răcorească şi să se distreze. Mulţi încă îşi amintesc nostalgici de acele vremuri. „Era bazinul mic pentru copii , frumos amenajat, şi cel mare pentru adulţi cu o adâncime de trei metri. Te simţeai ca la mare. Erau amenajate plaje artificiale, trambuline şi chioşcuri cu răcoritoare. Venea tot oraşul aici să se distreze“, a spus Viorel Joldi, unul dintre botoşănenii care a lucrat chiar la amenajarea ştrandului municipal.

Până la începerea şi finalizarea proiectului, altă variantă pentru cei care nu pot ajunge pe litoral ar putea fi scăldatul în Siret sau în Prut, însă pompierii atrag atenţia că ar putea fi periculos pentru cei care nu ştiu să înoate.

Autor: ZiareBotosani.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.