Programul „Învățare pe tot parcursul vieții” încheiat cu succes

Programul „Învățare pe tot parcursul vieții” încheiat cu succes

Primarul  Municipiului Dorohoi, domnul Dorin Alexandrescu, reprezentand Consiliul Local in  proiectul „Promoting ICT Usage and Foreign Language Acquisition for a Better Professional Perspective”, din cadrul Programului „Invatare pe tot parcursul vietii” – Programul Comenius Regio, impreuna cu membrii echipei de proiect, doreste sa multumeasca tuturor celor care s-au implicat, intr-un fel sau altul, in desfasurarea activitatilor din cadrul proiectului, mai ales in saptamana 05 – 09.12.2011, pe durata sederii delegatiei oficiale din Aksaray – Turcia, in municipiul Dorohoi.

Adresam cele mai sincere multumiri in primul rand celor doi parteneri locali, Scoala nr.5 „Spiru Haret” Dorohoi si Asociatia parintilor „Spiru Haret 2006”, care s-au dedicat intrutotul desfasurarii acestei intalniri de proiect. Atat personalul aflat in conducerea celor doua unitati, cat si toate cadrele didactice, parintii si nu in ultimul rand elevii, au facut ca fiecare moment petrecut de membrii delegatiei turcesti in compania lor sa fie de neuitat. Orele demonstrative de limba engleza, franceza si TIC au fost placut imbinate cu talentul artistic al elevilor, care au oferit un adevarat spectacol de datini si obiceiuri traditionale romanesti si cu maiestria dovedita prin confectionarea de masti traditionale si felicitari specifice sarbatorilor de iarna.

De asemeni, ne exprimam intreaga recunostinta fata de:

- intregul colectiv al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, pentru minunatul concert de colinde dedicat delegatiei straine si pentru implicarea totala si neconditionata  in derularea activitatilor;

- conducerea Gradinitei nr.6 Dorohoi si intregul colectiv de educatori si parinti, care, prin intermediul copiilor deosebit de talentati au incantat oaspetii straini cu un minunat program inchinat sarbatorilor de iarna: colaj de colinde, dansul mastilor si jocul capritelor;

- conducerea Gradinitei nr.8 Dorohoi si intregul colectiv de educatori si parinti, care au oferit oaspetilor, cu ajutorul grupelor de copii, momente speciale, intr-o atmosfera de poveste, efortul si munca lor fiind rasplatite prin aplauze furtunoase.

- conducerea Colegiului National „Grigore Ghica” Dorohoi, si cadrele didactice care au organizat ore demonstrative de limba franceza, limba engleza si TIC, la care oaspetii din Aksaray au fost onorati sa participe.

- Ansamblul „Mugurelul”si Clubul Copiilor si Elevilor din Dorohoi care au oferit delegatiei turcesti un spectacol deosebit, cu cantece si dansuri traditionale romanesti,starnind din partea acestora ropote de aplauze.

Multumim pe aceasta cale si Restaurantului „Magica”, pentru sprijinul oferit in organizarea serii culturale, Pensiunii „Splendid”, pentru gazduirea delegatiei si,  nu in ultimul rand, firmei Vimar Speed, care a asigurat transportul oaspetilor straini pe durata sederii in Dorohoi.

Oaspetii din Aksaray au apreciat sincer efortul depus de toata lumea pentru a face sederea lor aici cat mai placuta si au fost foarte incantati de ospitalitatea, caldura si prietenia cu care au fost intampinati peste tot, asigurandu-ne de tot sprijinul lor in continuarea relatiilor dintre orasele noastre si dupa terminarea proiectului, prin realizarea unei infratiri intre Dorohoi si Aksaray. 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Indieni identificați cu ajutorul termoviziunii, opriți la frontieră

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.