Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, transmite sincere condoleanțe

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, transmite sincere condoleanțe

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a transmis familiei îndoliate un mesaj de condoleanțe, la decesul lui Tiberiu Nichiteanu.

„O veste tristă a căzut ca un trăsnet peste noi: consilierul județean Tiberiu Nichiteanu a încetat din viață!

În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să ne găsim cuvintele, pentru că nimic nu va putea umple locul lăsat gol de unul dintre tinerii noștri colegi, un om valoros care a părăsit mult prea devreme această lume.

Tibi a plecat spre ceruri, dar va continua să existe în sufletele și amintirea noastră, locuri pe care nu le va părăsi niciodată. Este o pierdere mare pentru toți, dar în special pentru familia sa, căreia îi transmitem un gând de mângâiere în aceste clipe grele. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sincere condoleanţe familiei îndoliate!

Stirea anterioara

Cauze ale albirii părului de care nu știam

Stirea Urmatoare

Bărbat de 69 de ani preluat de urgență de elicopterul SMURD de la Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.