Premierul Victor Ponta şi ministrul Dragnea participă astăzi la inaugurarea DN 29 Botoșani – Suceava

Premierul Victor Ponta şi ministrul Dragnea participă astăzi la inaugurarea DN 29 Botoșani – Suceava

Premierul Victor Ponta este așteptat astăzi la Botoşani. Şeful guvernului va fi aşteptat la Instituţia Prefectului la ora 18:00, unde va preda cheile celor 11 microbuze şcolare primarilor din judeţ.

Ulterior, premierul, însoţit de ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, vor merge în zona Baisa, pentru a participa la predarea în folosinţă a drumului european, Botoşani – Suceava, recent renovat şi modernizat.

Lucrările de modernizare au fost realizate pe o distanţă de 36 de kilometri, investiţia fiind începută la mijlocul lunii octombrie 2013. Potrivit contractului, lucrările au vizat lărgirea drumului, reabilitarea a 12 poduri şi 29 de podeţe şi realizarea a 31 de parcări şi a şapte staţii de autobuz. Valoarea contractului fiind de 68,3 de milioane de lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.