Pompierii dorohoieni eroi pentru necuvântătoare: Câine salvat dintr-un canal - FOTO

Pompierii dorohoieni eroi pentru necuvântătoare: Câine salvat dintr-un canal - FOTO

Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi sunt salvatori nu doar pentru oamenii aflaţi în situaţii nedorite, ci şi pentru necuvântătoare. Astfel că, duminică, 14 martie 2021, pompierii militari din Dorohoi au salvat un câine căzut într-un canal adânc de aproximativ trei metri.

Un cetățean a sesizat faptul că bietul animal era captiv de ceva timp într-un canal din spatele unui bloc de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi. Acesta a încercat salvarea câinelui însă a fost mușcat. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială cu apă și spumă care a reușit scoaterea în siguranță a câinelui. 

„Un căţel rămas captiv într-un canal a fost salvat de pompieri. Locatarii au cerut ajutorul salvatorilor din Dorohoi, după ce au încercat, dar fără succes, să aducă la suprafaţă câinele. În mai puţin de 10 minute, pompierii au reuşit să scoată patrupedul din canal.”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

La fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD care a acordat primele îngrijiri medicale și l-au transportat la spital pe bărbatul care a încercat să salveze câinele și a fost mușcat de antebraț.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Cătălin Silegeanu: De astăzi, Covidul circulă cu o oră mai mult pe străzile țării noastre!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.