Pompierii botoşăneni intervin în sprijinul populaţiei din Sinăuţi, comuna Mihăileni - FOTO

Pompierii botoşăneni intervin în sprijinul populaţiei din Sinăuţi, comuna Mihăileni - FOTO

20 pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi intervin, încă de la primele ore ale dimineţii, în sprijinul populaţiei din satul Sinăuţi, comuna Mihăileni, localitate afectată de o furtună puternică, în noaptea de duminică spre luni.

Vântul puternic a distrus parţial acoperişurile unor locuinţe şi anexe gospodăreşti, a smuls copaci din pământ şi a distrus garduri şi culturi agricole.

Potrivit unei prime estimări, au fost afectate 15 gospodării.

O singură casă nu mai poate fi locuită întrucât acoperişul a fost distrus şi a fost afectată structura de rezistenţă. Familia va locui temporar într-o construcţie uşoară din elemente modulate, pusă la dispoziţie de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

Pompierii intervin, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mihăileni, pentru înlăturarea arborilor, a crengilor sau a bucăţilor de acoperiş de pe conductorii electrici, căile de acces şi diferite construcţii.

O echipă din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani se află în teren şi evaluează, împreună cu autorităţile locale, pagubele.

În vederea evaluării efectelor produse şi coordonării acţiunilor de intervenţie, în cursul dimineţii, la faţa locului s-au deplasat prefectul judeţului, Dan Nechifor şi inspectorul şef al ISU Botoşani, col. Mihail Cristian Amarandei.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.