Polițiștii de siguranță școlară - activități în cadrul campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”

Polițiștii de siguranță școlară - activități în cadrul campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”

Polițiștii de siguranță școlară continuă implementarea Campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, inițiată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române.

Ieri – 13 mai, peste 120 de elevi ai școlilor gimnaziale din comunele Lozna și Dersca au participat la dezbateri centrate pe o paletă de subiecte circumscrise:
prevenirii și combaterii violenței în mediul școlar
toleranței „0” pentru actele de violență și importanța sesizării lor de către oricine ia cunoștință de comiterea acestora
modalităților de evitare a unui conflict
importanței relaționării armonioase în școală, familie și societate
riscului asociat consumului de substanțe psihoactive
pericolelor pe care le poate ascunde expunerea excesivă și necontrolată pe rețelele de socializare

La activitate au participat de asemenea cadre didactice care profesează în unitățile de învățământ.

Subsumat Campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, în perioada septembrie 2024 – aprilie 2025, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat în unitățile de învățământ din județ, peste 570 de activități de informare și conștientizare a elevilor.

Totodată, reamintim tuturor elevilor de gimnaziu din județ că în această luna se va desfășura Concursul național de fotografie „Școală în siguranță!”, în cadrul căruia pot participa cu creații fotografice prin intermediul cărora să transmită într-un mod creativ și nonviolent propriile opinii cu privire la modul de combatere a violenței școlare.

Concursul va include o singură etapă de jurizare, la nivel național, iar elevii se pot înscrie accesând link-ul destinat care se regăsește pe site-ul www.sigurantascolara.ro secțiunea PROIECTE&CAMPANII; pe aceeași platformă poate fi parcurs și regulamentul concursului.

Stirea anterioara

Bărbat reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Acesta a fost depistat băut la volan, de două ori

Stirea Urmatoare

Bărbat reținut pentru furt

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.