Peste 160 de incendii stinse cu sprijinul pompierilor voluntari

Peste 160 de incendii stinse cu sprijinul pompierilor voluntari

Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţ au participat, în prima jumătate a anului 2011, la stingerea a mai bine de jumătate din incendiile şi arderile necontrolate produse pe teritoriul judeţului Botoşani.

Potrivit datelor statistice, în perioada de referinţă, pompierii voluntari au intervenit, alături de forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani,  pentru stingerea a 123 din cele 204 incendii produse pe teritoriul judeţului şi a 25 din cele 63 de arderi necontrolate. 13 dintre incendii şi 3 arderi necontrolate au fost stinse de membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă până la sosirea forţelor ISU Botoşani.

Cele mai multe intervenţii le-au avut serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Flămânzi şi Darabani, care au acţionat pentru stingerea incendiilor produse pe teritoriul comunelor adiacente, acestea având în dotare câte două autospeciale.

Pompierii voluntari au participat şi la înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase care s-au abătut asupra judeţului în prima jumătate a anului 2011. Intervenţiile lor au constat în îndepărtarea unor copaci sau elemente de construcţie, care puneau în pericol viaţa trecătorilor, ori pentru asanarea unor fântâni.

Comparativ cu anul 2010, membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au participat la un număr relativ egal de intervenţii.

Judeţul Botoşani numără la această dată peste 3.000 de pompieri voluntari.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani apreciază preocuparea continuă a administraţiilor locale pentru menţinerea în stare de funcţionare a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu atât mai mult cu cât acestea constituie un sprijin real pentru cetăţeni, şi nu numai, aflaţi în situaţii de urgenţă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.