Participare botoșăneană la două reuniuni internaționale organizate de Comisia Europeană - FOTO

Participare botoșăneană la două reuniuni internaționale organizate de Comisia Europeană - FOTO

Pledoarie pentru botoșăneni la două reuniuni internaționale Europe Direct. În perioada 14 – 20 octombrie Radu Căjvăneanu, coordonatorul Centrului Europe Direct Botoșani, a participat la două reuniuni ale rețelei Europe Direct desfășurate la București, respectiv Madrid.

Prima reuniune, organizată de Comisia Europeană - Reprezentanța CE în România, a avut loc la Hotel Novotel București și a cuprins o evaluare a activității Centrelor Europe Direct și pregătirea programelor de activitate pentru anul 2017, dezbateri  pe marginea Discursului Președintelui Jean Claude Juncker privind starea Uniunii, vizionarea în grup a unor muzee și  expoziții. Activitățile au fost susținute de Ioana Marchiș, - Reprezentanța CE în România, coordonator al Rețelei Europe Direct, Mariyana Nacheva – Comisia Europeană, DG Communication, Carmen Marcus, Reprezentanța CE în România.

A doua reuniune a fost Adunarea Generală Anuală (AGM) a Rețelei pan-europene Europe Direct, organizată de Comisia Europeană, care a avut loc la Hôtel NH Collection Madrid Eurobuilding.
Reuniunea de la Madrid a avut un program dens, cuprinzând sesiuni  în plen, activități pe grupuri de lucru și  sesiuni de tip ”open space”.

Iată câteva din temele abordate: comunicarea privind cele 10 priorități ale Comisiei Europene, rolul Centrelor Europe Direct în prezent și viitor, programul de Investiții pentru Europa.

Reprezentantul Centrului Europe Direct s-a implicat activ în ambele reuniuni:

- La dineul din prima seară am avut privilegiul de a sta chiar lângă organizatorul principal al evenimentului, dl Antonis Papacostas, Șeful Direcției de Comunicare cu cetățenii din cadrul Direcției Generale de Comunicare a Comisiei Europene  și a schimba multiple impresii cu domnia sa. În cadrul activităților am expus, cu detalii, situația din România în general și din județul Botoșani, privind prioritățile Comisiei Europene. Am pus accent pe situația de sărăcie a euro-regiunii Nord - Est și a județului Botoșani în special. Am  propus ca soluții crearea și  adoptarea unor programe de finanțare europeană specializate pe regiuni, care să genereze locuri de muncă și bunăstare, considerându-le mult mai eficiente decât programele-tip. Am vorbit despre piedicile de natură birocratică în calea unor programe de tip Erasmus +, Garanția pentru tineret, de faptul că tinerii botoșăneni se arată uneori descurajați de piedicile administrative și chiar își pot pierde încrederea în proiectele care li se propun. Am mai vorbit despre neconcordanțele sesizate de presa locală botoșăneană între raportările oficiale privind numărul declarat al șomerilor, de exemplu, și realitățile de pe teren, dar și despre scăderea de interes față de locurile de muncă oferite  unor  conjudețeni și preferința acestora pentru ajutoarele sociale.

Cel puțin două dintre propunerile ridicate de Europe Direct Botoșani au fost reluate și aprofundate  pe mai multe voci în cadrul reuniunilor: crearea unor programe personalizate pe regiuni, prin consultarea transparentă a societății civile  și specializarea unor Centre Europe Direct pe diverse paliere și sectoare de activitate.

În cadrul Adunării Generale de la Madrid rețeaua Europe Direct România inclusiv reprezentantul acesteia din Botoșani, a susținut un dans popular, îndelung ovaționat, la care s-au prins în joc participanți din toată Europa.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.