Parada cluburilor sportive și concert AMNA la Dorohoi de Ziua Copilului – VIDEO/FOTO

Parada cluburilor sportive și concert AMNA la Dorohoi de Ziua Copilului – VIDEO/FOTO

Ziua de 1 iunie 2019 a debutat la Dorohoi cu Parada cluburilor sportive organizată în colaborare cu Federația Română de Fotbal, AJF Botoșani și cu sprijinul Primăriei Dorohoi.

La acest eveniment vor fi premiați peste 300 de copii, iar activitatea a început la ora 9:30 din parcarea supermarketului Penny Dorohoi. Parada copiilor și părinților participanți s-a desfășurat pe traseul: parcare Penny, Bld. Victoriei, Bloc Turn, Pietonalul Grigore Ghica, Primăria Dorohoi, Baza Sportivă 1 Mai Dorohoi.

Deși la început de zi vremea s-a jucat cu inimile dorohoienilor, spectacolul din seara de 1 iunie 2019 a reușit să continue și să aducă bucurie în inimile celor prezenți.

Ioana Dumbravă împreună cu Dănuț Cojocariu au început seara cu o piesă ușoară mult iubită de toți oamenii, anume „Stiches”, iar aceștia au continuat cu piese antrenante pentru a face publicul să uite de condițiile meteo, piese cum ar fi „Pleacă”, „Shallow”, renumita „Tata”, etc.

Seara s-a încheiat cu un concert exploziv al AMNEI, ce a avut o interacțiune constantă cu publicul reușind să realizeze o conexiune ce niciun dorohoian prezent nu o să o uite prea curând. Tânăra cântăreață a reușit să energizeze publicul de la început cu hit-urile ce au cutreierat țara și care de asemenea încă o fac: „Arme”, „Fără aer”, urmând un repertoriu cu piese scoase în ultima perioadă, ca „Banii”, „Milioanele de suflet”, etc.

video

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.