Panică pentru o femeie din Dorohoi! A solicitat intervenția pompierilor pentru a ajunge la fetița care s-a încuiat în apartament

Panică pentru o femeie din Dorohoi! A solicitat intervenția pompierilor pentru a ajunge la fetița care s-a încuiat în apartament

O clipă de neatenție s-a transformat, pentru o mămică din Dorohoi, în câteva minute de panică. În jurul amiezii, femeia a ieșit din apartament, iar în urmă, fetița ei de patru anișori, s-a jucat cu cheile și a încuiat ușa.

Speriată că i s-ar putea întâmpla ceva rău fiicei sale, a cerut ajutorul pompierilor. 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi. Unul dintre pompieri a urcat la etajul I cu ajutorul scării culisabile, a intrat în apartament pe geamul de la balcon şi a reușit să o convingă pe micuță să deschidă ușa de la balcon. Apoi, împreună au descuiat ușa de la intrare, iar mama a putut să o strângă din nou în brațe.

Stirea anterioara

Cinci botoșăneni amendați de jandarmi. Ce făceau vitejii în miez de noapte

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.