Opt familii din județul Botoșani afectate de incendii, în ultimele patru zile

Opt familii din județul Botoșani afectate de incendii, în ultimele patru zile

În perioada 28 noiembrie – 01 decembrie, opt familii din municipiul Botoșani, satul Miorcani (comuna Rădăuți Prut), comuna Roma, satul Bobulești (orașul Ștefănești) și satul Teioasa (orașul Darabani) au fost afectate de incendii.

Cauzele care au generat evenimentele cu foc au fost: scurtcircuit, coș de fum necurățat de funingine sau neprotejat față de materialele combustibile, foc deschis în spații deschise și mijloc de încălzire în funcțiune lăsat nesupravegheat. Pentru stingerea celor opt incendii au intervenit, în total, 70 de pompieri militari și voluntari.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs în gospodăria unui localnic din comuna Roma, în noaptea de 30 noiembrie spre 01 decembrie. Alarma s-a dat la 03.28. Spre locul indicat s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din comuna.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau acoperișurile casei, garajului și adăpostului de animale, existând pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interiorul clădirilor, dar și la alte două anexe (depozit de furaje și adăpost de animale).

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectectelor au intervenit, în total, 19 pompieri militari și voluntari, mai bine de cinci ore. Au ars: acoperișul casei pe o suprafață de 100 m.p., bunurile depozitate în mansardă, centrala termică, adăpostul de animale și garajul. Au fost salvate 45 de bovine, două cabaline, 12 porci și depozitul de furaje.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit produs în încăperea unde era centrala termică.

Tot din cauza unui scurtcircuit, în această dimineață, un atelier de tâmplărie din găspodăria unui localnic din Teioasa (orașul Darabani) s-a transformat în scrum. Incendiul a fost anunțat la 03.30. Două echipaje de pompieri de la Punctul de Lucru Darabani și Detașamentul de Pompieri Dorohoi, dar și pompierii voluntari din Darabani, cu trei autospeciale cu apă și spumă au răspuns apelului de ajutor.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că incendiul a cuprins atelierul de tâmplărie, dar și o anexă, existând pericolul ca flăcările să se extindă la casă și două anexe. Incendiul a fost stins după o oră și jumătate.

Evenimente ca cel descris anterior pot fi prevenite, dacă:

✔️ Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

✔️ Nu interveniţi asupra contorului electric;

✔️ Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;

✔️Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;

✔️ Verificaţi periodic cablurile de alimentare ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔️Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;

✔️Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;

✔️Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;

✔️ Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.

Stirea anterioara

Botoșani - Premiul Mentor pentru excelență în educație - ultima lună pentru nominalizări

Stirea Urmatoare

De ce ar trebui să-ți faci băi cu bicarbonat de sodiu

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.