O oală uitată pe foc a pus pe jar un bloc întreg din Dorohoi - FOTO

O oală uitată pe foc a pus pe jar un bloc întreg din Dorohoi - FOTO

Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi duminică, 29 ianuarie 2017, în jurul orei 21:10, pentru a interveni pe Aleea Criva din Dorohoi.

Locatarii unui bloc din cartierul Plevna din Dorohoi s-au impacientat în momentul în care casa scării a fost inundată de un fum înecăcios provenit dintr-un apartament, iar proprietarul nu răspundea la ușă. Speriați aceștia au cerut ajutorul autorităților sunând la numărul de urgență 112. La locul indicat s-a deplasat o autospecială cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi și o ambulanță din cadrul SJA, un echipaj EON (Delgaz) și un echipaj mixt de Poliție.

Pompierii sosiți la fața locului au constatat faptul că pe casa scării blocului L3 de pe Aleea Criva era un fum înecăcios care ieșea dintr-un apartament aflat la etajul 1. Aceștia au pătruns în locuință prin forțarea ușii și au descoperit că sursa fumului venea din bucătărie, de la o oală în care se aflau alimente într-o stare de carbonizare. În același timp, pompierii l-au găsit pe Dumitru G., în vârstă de 68 de ani, proprietarul locuinței, pe un pat în bucătărie. Acesta nu coopera cu cei din jur și se afla într-o stare aproape inconștientă. Pompierii au îndepărtat sursa de fum și au aerisit locuința de fumul înecăcios, reușind astfel să preîntâmpine o tragedie.

„La sosirea gărzii de intervenție am găsit fum pe casa scării și am pătruns în locuință prin forțarea ușii. În apartament era un fum dens și înecăcios, iar în bucătărie am găsit un bărbat de 68 de ani, care nu coopera. Pompierii au îndepărtat sursa de fum și au aerisit apartamentul.”, a declarat pentru Dorohoi News, adj. șef Sorin Tureatcă, șef gardă intervenție Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

Proprietarul a refuzat îngrijirile medicale.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.