O magazie a fost cuprinsă de flăcări la Șendriceni

O magazie a fost cuprinsă de flăcări la Șendriceni

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, 5 iulie 2025, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni. O magazie a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șendriceni. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul anexei, dar și acoperișul clădirii. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă și alte clădiri din gospodărie.

Au ars aproximativ cinci metri cubi de lemne de foc, alte bunuri din interiorul magaziei, dar și acoperișul acesteia.

Au fost salvate și protejate de foc casa și alte anexe din gospodărie.

Stirea anterioara

Nova Apaserv Botoșani aduce la cunoștință populației modificări importante privind facturarea

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani anunță lansarea proiectului „INFOCONECT-pachet de activități pentru persoane fără/cu nivel scăzut de calificare”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.