O combină agricolă a luat foc în timp ce recolta soia - FOTO

O combină agricolă a luat foc în timp ce recolta soia - FOTO

S-a întâmplat în această după-amiază, pe un câmp de pe raza localității Scutari, comuna Mileanca. Conducătorul utilajului a observat că iese fum de la motor, a oprit și a solicitat ajutor la 112. Un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani a ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și a stins incendiul înainte ca acesta să se extindă la toată combina, la cultura de soia, dar și la un alt lan de cereale din apropiere.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul. 

Pentru a preveni incendiile în această perioadă, proprietarii terenurilor și reprezentanții asociațiilor agricole trebuie să: 
verifice maşinile şi utilajele agricole din punct de vedere tehnic, să asigurare dotarea acestora cu dispozitive parascântei şi cu mijloace de primă intervenție ‐ stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături; 
remedieze defecţiunile apărute la maşinile şi utilajele agricole la distanță față de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetație uscată; 
alimenteze utilajele cu carburant în punctele de alimentare special amenajate; 
asigure punctele de recoltare cu tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă;
asigure izolarea lanurilor prin fâşii arate sau discuite faţă de drumuri şi păduri sau căi ferate adiacente;
strângă paiele rezultate în urma recoltării şi să are imediat miriştea;
respecte regulile privind fumatul şi utilizarea focului deschis.

Stirea anterioara

Anunț pentru bărbații între 18 și 45 de ani! Ȋncep recrutările în Armata Română

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.