Noile tramvaie vor ajunge în Botoșani după Paște

Noile tramvaie vor ajunge în Botoșani după Paște

Cel mai devreme, primele vagoane din Germania vor pleca către Botoșani pe data de 21 aprilie.

Tramvaiele achiziționate din Dresda vor putea fi folosite pe traseele Eltrans abia în luna iunie. Ele vor circula pe cele două trasee alături de cele 17 din cele existente.

 

„După ce le aducem în Botoşani trebuie să le modificăm ecartamentul. Asta va mai dura pentru că noi avem un singur canal iar dacă apare o defecţiune la un tramvai aceasta este prioritară. Probabil, timp de o lună de zile vom lucra în trei schimburi şi să se lucreze inclusiv noaptea pentru a termina cât mai repede. Imediat cum am modificat un tramvia, îi facem revizia după care intră pe traseu", a declarat Victor Ivănescu, directorul Eltrans.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.