Noi acțiuni ale polițiștilor organizate la Botoșani, Dorohoi și Săveni

Noi acțiuni ale polițiștilor organizate la Botoșani, Dorohoi și Săveni

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, poliţiştii botoşăneni continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgenţă.

Zilnic desfăşurăm activităţii specifice pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19. Astfel, au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în contextul stării de urgenţă, în cazul a 544 de persoane, fiind de asemenea verificate 44 de localuri publice cu privire la respectarea aceloraşi interdicţii. Totodată,  au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 79.000 de lei, dintre care 41 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare totală de peste 77.000 de lei. 

În ultimele 24 de ore au fost organizate patru acţiuni punctuale atât pentru conştientizarea populaţiei în legătură cu măsurile împotriva răspândirii Covid19, cât şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea şi linistea publică.

Astfel, pe raza Secţiilor de Poliţie nr. 1 Botoşani, nr. 4 Dorohoi şi a Poliţiei Oraşului Săveni şi Dorohoi, au fost efectuate verificări pe linia respectării prevederilor ordonanţelor militare, ocazie cu care au fost legitimate 220 de persoane şi verificate 114 autovehicule. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.000 de lei.

Centrul Județean de Comunicare Botoșani

Stirea anterioara

Ne nenorocim cu pâine albă. Trebuie să ne obișnuim să mâncăm pâine integrală, recomandă medicul nutriționist

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.