Maşină condusă de un botoșănean, lovită de tren și aruncată într-o râpă

Maşină condusă de un botoșănean, lovită de tren și aruncată într-o râpă

Un accident feroviar soldat cu două victime a avut loc, vineri, în localitatea Grănicești din judeţul Suceava. O mașină VW cu numere de Botoșani, în care se aflau doi bărbați, a fost lovită puternic la o trecere la nivel de cale ferată de un tren personal.

Impactul a fost violent, iar mașina a ajuns în afara părții carosabile, într-o râpă. La fața locului au ajuns de urgență pompierii suceveni, dar ambele persoane au ieșit singure din mașină și nu a mai fost nevoie de intervenția lor.

Șoferul mașinii, un bărbat de 41 de ani, din județul Botoșani, a fost dus la spitalul din Rădăuţi, unde a primit îngrijiri medicale. Pasagerul a refuzat transportul la unitatea spitalicească, scrie suceavanews.ro.

Polițiștii de la Transporturi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului feroviar.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor. Informații utile pentru înființare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.