Locuinţă distrusă parţial de un scurtcircuit electric.

Locuinţă distrusă parţial de un scurtcircuit electric.

O familie din oraşul Darabani a fost păgubită de foc de cca. 12.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs în această dimineaţă.

Generat, cel mai probabil, de un televizor lăsat sub tensiune, incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din interiorul unui dormitor şi hol. Totodată, exista pericolul ca flăcările să se propage şi la celelalte încăperi, dar şi la anexele din gospodărie.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin după ora 06.00. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă, dar şi pompierii voluntari din Darabani, cu o autospecială cu apă şi spumă. Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii voluntari, care au reuşit să localizeze incendiul până la sosirea pompierilor militari.

Intervenţia a durat mai bine de jumătate de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 25.000 de lei.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:
·    nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;
·    instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
·    verificaţi periodic cordoanele de legătură  ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea  acestora atunci când sunt uzate.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.