Jandarmii botoșăneni în vizită la Centrul de Agrement Codrii de Aramă de la Agafton - FOTO

Jandarmii botoșăneni în vizită la Centrul de Agrement Codrii de Aramă de la Agafton - FOTO

La invitația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, jandarmii botoșăneni au vizitat în această dimineață Centrul de Agrement Codrii de Aramă de la Agafton, unde timp de o săptămână s-a desfășurat prima din cele șase serii ale celei de-a XV-a ediții a Programului de Tabere ARC, destinat elevilor, studenților și tinerilor români din afara granițelor țării.

Pentru că unul dintre obiectivele taberei, pe lângă dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română, îl reprezintă informarea tinerilor asupra istoriei naționale, jandarmii le-au prezentat câteva aspecte din evoluția în timp a Jandarmeriei Române, de la înființarea acesteia pe 3 aprilie 1850 și până în prezent, misiunile executate și competențele legale ale jandarmilor.

A urmat o scurtă încălzire și câteva procedee de autoapărare, după care tinerii au vizionat un exercițiu de disciplină canină și de intervenție pentru prinderea unui infractor care nu se supune somațiilor.
Jandarmii vor organiza activități similare la toate seriile Taberelor ARC de la Agafton, la care vor participa în total aproximativ 780 de elevi și tineri români din țările aflate în jurul granițelor și Balcani, precum și din diaspora de mobilitate.

Stirea anterioara

Consiliul Județean Botoșani: A fost semnat contractul de achizitionare a 8 autogunoiere - FOTO

Stirea Urmatoare

Tabăra din tinda bisericii „Învierea Domnului” Dorohoi - ediția a III-a

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.