ISU Botoșani sprijină programul „Să știi mai  multe, să fii mai bun”

ISU Botoșani sprijină programul „Să știi mai multe, să fii mai bun”

Peste 1000 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate în timpul vizitelor din această săptămână, la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Ştefăneşti, Darabani, Flămânzi şi Truşeşti. Elevii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu.

Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie.

În timp ce unii elevi au vrut să îi cunoască pe pompieri la ei „acasă”, alții au preferat să le fie gazde. Astfel, inspectorii de prevenire au fost prezenți în școli și i-au învățat cum să prevină sau cum să se comporte în caz de incendiu sau cutremur, prezentând, totodată, materiale de informare preventivă din campaniilor derulate la nivel naţional F.O.C.– Flăcările Omoară Copii”, „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!” şi „Nu tremur la cutremur”.

Vizitele din această săptămână se înscriu  în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv. Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener, proiectului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, intitulat „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

Stirea anterioara

Prefectul Dan Șlincu și directori de instituții deconcentrate, întâlnire cu Ambasadorul Republicii Belarus - FOTO

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.